Chiriarhul Oradiei in parohia Sfintii Trei Ierarhi din Oradea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Chiriarhul Oradiei în parohia Sfinții Trei Ierarhi din Oradea

[2013-02-04]
În Duminica a 32-a după Rusalii, 3 februarie 2013, prima după prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în cadrul parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, prilej cu care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, sărbătorindu-se hramul parohiei orădene, dar și ocrotitorii duhovnicești ai Facultății de Teologie Ortodox㠄Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, cadrele didactice ale facultății fiind oaspeții parohiei, după cum ne-a precizat Pr. Lect. Univ. Dr. Doru Fer.
Dacă de praznicul Sfinților Trei Ierarhi din acest an, 30 ianuarie 2013, ocrotitorii învățământului teologic din întreaga lume ortodoxă, Chiriarhul Oradiei a fost prezent în mijlocul elevilor și a cadrelor didactice de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, în prima duminică după acest praznic a fost rândul Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea să își serbeze, în mod festiv, ocrotitorii spirituali, deodată cu prăznuirea hramului parohiei orădene.
Răspunsurile liturgice au fost date de către corul „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al facultății, dirijat cu măiestrie de PC Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Brie.
După citirea pericopei evanghelice, PC Pr. Conf. Univ. Dr. Miron Erdei a rostit o frumoasă omilie, în cuprinsul căreia a subliniat lucrarea deosebită a Sfinților Trei Ierarhi, care nu s-au limitat doar la a ne oferi învățături teologice ci, prin exemplul vieții lor, ei le-au și pus în practică. De altfel, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare a fost numit brațul teologiei datorită multiplelor activități întreprinse. Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, mulțumită tainelor descoperite și a dogmelor formulate, era considerat mintea teologiei, iar Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, era numit lira de aur, aceasta datorită profunzimii tratatelor și omiliilor teologice pe care le-a rostit și scris.
La momentul chinonicului, câteva din învățămintele minunate care ascund comorile teologiei noastre ortodoxe au fost reliefate în cuvântul său de către PC Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheșan, decanul facultății, care a zugrăvit în chip minunat portretul studentului teolog, chemat să devină semănător de cuvinte și lucrător în ogorul Domnului. Tot în cadrul alocuțiunii sale, Preacucernicul Părinte Decan a evidențiat prodigioasa activitate teologică și pastoral-misionară a Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea, prin aceasta instituția justificându-și existența și totodată menirea, mulțumind, în același timp, Preasfințitului Părinte Sofronie pentru aleasa purtare de grijă.
La finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Oradiei a adresat frumoase și înălțătoare cuvinte de învățătură celor prezenți, accentuând îndemnul la smerenie, o virtute cu care trebuie să ne înnobilăm sufletele fiecare dintre noi în călătoria din această viață, virtute care i-a călăuzit în cursul vieții lor și pe Sfinții Trei Ierarhi. Tot în acest context, Preasfinția Sa a subliniat faptul că anul acesta se împlinesc 1700 de ani de la edictul de la Mediolanum, din 313, moment care marchează acordarea libertății religioase depline a creștinismului, care, de atunci, devine religio licita, prilej cu care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa și propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, a declarat anul 2013 ca Anul omagial al Sfinților Împărtați Constantin și Elena în întreaga Patriarhie Română.
În acest cadru sărbătoresc, Preasfințitul Părinte Sofronie a premiat câștigătorii etapei eparhiale a Concursului național „ Părintele Dumitru Stăniloae -110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice”, concurs la care au participat elevi și studenți ai celor două instituții de învățământ teologic orădean. Cei doi câștigători, elevul Alexandru Carțiș și studentul Raul Bodea au primit din partea Ierarhului premiul special „Părintele Dumitru Stăniloae”, cărți de teologie scrise de Părintele Dumitru Stăniloae și ultimul număr din revista eparhial㠄Legea Românească”, urmând ca aceștia să participe la etapa mitropolitană a concursului, ce se va desfășura la Sibiu.
Părintele paroh Ioan Bala a adresat un cuvânt de bun venit Ierarhului, mulțumind pentru grija și dragostea arhipăstorească pe care o arată față de biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, o biserică nou construită, situată la ieșirea din Oradea spre frontiera țării noastre cu Ungaria, arătând că este o mare onoare și cinste pentru parohie de a fi gazdă primitoare momentului sărbătoresc al Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea.
Festivitățile dedicate comemorării „troiței de arhierei” s-au încheiat cu un microrecital oferit de corul „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al facultății, care a interpretat câteva piese din repertoriul religios național.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2512, Ultimul acces: 2020-08-03 10:11:26