Proiect pentru persoanele fara adapost in cadrul Asociatiei Vasiliada - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Proiect pentru persoanele fără adăpost în cadrul Asociației Vasiliada

[2013-02-04]
Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost „Sfântul Vasile“, al Asociației „Vasiliada“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, a reluat în anul 2013 proiectul „Subvenție Legea 34/1998“. Acesta are ca obiective oferirea de servicii sociale în cadrul centrului pentru cel puțin 45 de persoane, încadrarea în muncă a cel puțin 14 persoane și participarea la cursuri de formare profesională, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.
„Persoana fără adăpost este acea persoană care locuiește pe stradă de o perioadă mare de timp, nu are surse de venit constant, se află într-o situație de criză la nivel personal, psihic, relațional, social, juridic, medical, situație determinată de absența unui adăpost sau de imposibilitatea de a-și oferi unul. Ea prezintă deficiențe în mobilizarea resurselor proprii sau externe“, a precizat diac. Sorin Pârvănescu, coordonatorul Centrului social „Sfântul Vasile“.
Diaconul Pârvănescu a mai arătat că, prin serviciile acordate, centrul va contribui la asigurarea unei locuințe, la ieșirea din situația de criză și la reducerea treptată a gradului de excludere socială a beneficiarilor. În perioada în care beneficiarii sunt adăpostiți la centru, echipa pluridisciplinară face o analiză atentă a situației fiecăruia dintre ei și demarează măsurile de reducere a excluziunii sociale.
Proiectul „Subvenție Legea 34/1998“ este finanțat de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin Direcția de Muncă și Protecție Socială Dolj. Scopul proiectului este de a îmbunătăți viața persoanelor defavorizate, prin acordarea de servicii socio-profesionale, medicale și educaționale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 422, Ultimul acces: 2020-07-31 07:48:20