Scandal la o biserica din Zalau. Vicarul eparhial a fost sechestrat de credinciosi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Scandal la o biserică din Zalău. Vicarul eparhial a fost sechestrat de credincioși

[2013-02-04]
Autor: Mihai Șoica
La biserica Sfântul Ștefan din Zalău, liturghia de duminică dimineața s-a transformat într-un circ ca la ușa cortului. Pe de-o parte, aproximativ 400 de credincioși care se aflau în curte bisericii strigau cât puteau de tare împotriva noului preot și a trimisului Episcopiei Sălajului, iar pe de altă parte, noul preot care oficia slujba de unul singur.
"Ieși afară, javră ordinară" sau "Jos mafia", au fost cîteva dintre lozincile care au fost scandate de credincioșii nemulțumiți că preotul paroh care a construit biserica a fost mutat în altă parohie, în urma unei decizii pe care o consideră ca fiind ilegală. În tot acest timp, în biserică se aflau preotul vicar de la Episcopia Sălajului, preotul Vasile Rus, care a fost trimis ca să îl instaleze pe noul preot, Septimiu Gudea, care întâmplător este chiar finul lui.
Cât a durat oficierea slujbei religioase niciunul dintre credincioși nu a intrat în biserică. Apoi, la final, oamenii au început scandalul. În momentul în care preotul vicar a trebuit să citească ordinul de instalare a noului preot, s-a dezlănțuit furia credincioșilor. Vicarul a fost bruscat de către cei prezenți iar la un moment dat a fost și sechestrat. Oamenii l-au chestionat aproape brutal pe trimisul Episcopiei Sălajului. „Vrem răspunsuri. Ce se va întâmplă cu duhovnicul nostru? El este cel care ne-a apropiat de Dumnezeu și nu-l vom lăsa să plece”, strigau unii, în timp ce alții, mai radicali, au trecut și la amenințări: "Să ne dați răspunsuri, altfel nu mai ieșiți din biserică".
Ortodoxia din Oradea nu este egală cu cea de la Zalău
Scandalul a pornit de la faptul că preotul paroh al bisericii Sfântul Andrei, Ioan Coiste a fost mutat la o biserică din localitatea Brebi, județul Sălaj. Decizia episcopului a fost una disciplinară, lasă să se înțeleagă oficialii Episcopiei Sălajului. Motivul mutării pare unul hilar. La începutul acestui an, mama preotului Coste a decedat, slujba de înmormântare fiind oficiată de mai mulți preoți, între care și unul din cadrul Epicopiei Oradiei, care s-a rupt în urmă cu un an de Mitropolia Clujului și a trecut la cea a Ardealului.
Preotul Coste a fost acuzat că a încălcat disciplina clericală impusă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care prevede că niciun preot din altă eparhie, în cazul de față Episcopia Oradiei, nu are voie să "săvârșească niciu fel de sfântă lucrare pe teritoriul canonic al altei eparhii".
Preotul mutat a făcut tensiune
Preotul Ioan Coste a construit cu ajutorul credincioșilor biserica din Zalău și a fost iubit de către oameni datorită acțiunilor de caritate pe care le iniția pentru ajutorarea săracilor dar și pentru faptul că a înființat o grădiniță de duminică, unde copii se puteau juca până când adulții asistau la slujba religioasă.
Preotul Coste nu a putut fi contactat deorece a fost internat în spital în cursul serii de vineri din cauza unui puseu de hipertensiune arterială.
Oficialii de la Mitropolia Clujului nu au putut fi contactați pentru a exprima un punct de vedere legat de situația de la Zalău.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 451, Ultimul acces: 2020-08-07 19:28:26