Crucea lui Cristos este noul pom al vietii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Crucea lui Cristos este noul pom al vieții

[2013-02-06]
Dumnezeu ca "Tată în creație" a fost subiectul catehezei Papei Benedict al XVI-lea din cadrul audienței generale din dimineața zilei de miercuri, 6 februarie 2013. Crezul, a amintit Sfântul Părinte, face trimitere înainte de toate la Sfânta Scriptură (cf. Geneză 1,1). Dumnezeu este așadar "originea tuturor lucrurilor și în frumusețea creației se dezvăluie atotputernicia Sa de Tată care iubește". "El, ca un Tată bun și puternic, se îngrijește de ceea ce a creat cu o iubire și o fidelitate care nu dispar niciodată... Creația devine loc în care se cunoaște și se recunoaște atotputernicia Domnului și bunătatea Sa, și devine apel la credința noastră a credincioșilor pentru ca să îl proclamăm pe Dumnezeu drept Creator. 'Prin credință', scrie autorul Scrisorii către Evrei, 'înțelegem că lumea a fost alcătuită prin cuvântul lui Dumnezeu, așa încât ceea ce se vede provine din cele care nu se văd'. Credința implică așadar să știm să recunoaștem invizibilul, descoperindu-i urmele în lumea vizibilă".
În Biblie rațiunea umană poate găsi, în lumina credinței, "cheia de interpretare pentru a înțelege lumea". Repetarea, în relatarea creației, a cuvintelor "A văzut Dumnezeu că era bun" ne arată că "tot ceea ce Dumnezeu creează este frumos și bun, pătruns de înțelepciune și de iubire; acțiunea creatoare a lui Dumnezeu aduce ordine, imprimă armonie, dăruiește frumusețe", a arătat Papa. "Însă întrebarea noastră astăzi este: în epoca științei și a tehnicii, mai are sens să vorbim despre creație? Cum trebuie să înțelegem narațiunile din Geneză? Biblia nu vrea să fie un manual de științe naturale; vrea în schimb să ne facă să înțelegem adevărul autentic și profund al lucrurilor... lumea nu este un ansamblu de forțe contrastante între ele, ci își are originea și stabilitatea în Logos, în Rațiunea veșnică a lui Dumnezeu, care continuă să sprijine universul... A crede că la baza a toate există aceasta luminează orice aspect al existenței și dă curajul de a înfrunta cu încredere și cu speranță aventura vieții".
Ființa umană, la rândul ei, este "singura capabilă să îl cunoască și să îl iubească pe Creatorul său". "Micimea noastră și slăbiciunea noastră conviețuiesc cu măreția a ceea ce iubirea veșnică a lui Dumnezeu a voit pentru ea... Ființa umană este făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Așadar toți purtăm în noi suflarea vitală a lui Dumnezeu și orice viață umană - ne spune Biblia - se află sub ocrotirea specială a lui Dumnezeu. Aceasta este motivația cea mai profundă a inviolabilității demnității umane împotriva oricărei tentații de a evalua persoana după criterii utilitariste și de putere". Din Geneză, a continuat Papa Benedict al XVI-lea, reies două imagini semnificative: "grădina cu pomul cunoașterii binelui și răului și șarpele". "Grădina ne spune că realitatea în care Dumnezeu a pus ființa umană nu este o pădure sălbatică, ci loc care ocrotește, hrănește și susține; și omul trebuie să recunoască lumea nu ca proprietate care trebuie exploatată, ci ca dar al Creatorului".
Este apoi șarpele care trezește în oameni "suspiciunea că alianța cu Dumnezeu este ca un lanț care leagă, care privează de libertate și de lucrurile frumoase și prețioase ale vieții. Ispita devine aceea de a-și construi singuri lumea în care să trăiască, a nu accepta limitele faptului de a fi creatură, limitele binelui și răului, ale moralității; dependența de iubirea creatoare a lui Dumnezeu este văzută ca o povară de care trebuie să se elibereze. Acesta este mereu miezul ispitei. Însă atunci când deformăm raportul cu Dumnezeu cu o minciună, punându-ne în locul Său, toate celelalte raporturi sunt alterate. Atunci celălalt devine un rival, o amenințare: Adam, după ce a cedat ispitei, o acuză imediat pe Eva; cei doi se ascund de vederea acelui Dumnezeu cu care conversau în prietenie; lumea nu mai este grădina în care să trăiască în armonie, ci un loc de exploatat și în care se ascund curse; invidia și ura față de celălalt intră în inima omului: este exemplul lui Cain care îl ucide pe fratele său, Abel".
Căzând în păcatul originar, omul nu se pune doar împotriva lui Dumnezeu, ci și împotriva lui însuși, "și răul intră în lume, cu chinuitorul său lanț de durere și de moarte". "Păcatul înseamnă tulburarea sau distrugerea relației cu Dumnezeu - aceasta este esența sa: a distruge relația cu Dumnezeu, relația fundamentală, a se pune în locul lui Dumnezeu". "Omul singur nu poate să iasă din această situație, nu se poate răscumpăra singur; numai Creatorul însuși poate restabili relațiile corecte. Numai dacă Acela de care ne-am îndepărtat vine la noi și ne întinde mâna cu iubire, relațiile corecte pot fi reînnodate. Aceasta se întâmplă în Isus Cristos, care face exact parcursul invers al parcursului lui Adam, așa cum descrie imnul în capitolul al doilea din Scrisoarea Sfântului Paul către Filipeni: în timp ce Adam nu recunoaște faptul că este creatură și vrea să se pună în locul lui Dumnezeu, Isus, Fiul lui Dumnezeu, este într-o relație filială perfectă cu Tatăl, se înjosește, devine servitorul, parcurge calea iubirii, umilindu-se până la moartea pe cruce, pentru a repune în ordine relațiile cu Dumnezeu. Crucea lui Cristos devine astfel noul pom al vieții".
Legături:
Textul integral al audienței generale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 513, Ultimul acces: 2021-02-26 12:55:53