Michel Quoist: Vorbeste-mi despre iubire - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2022 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Michel Quoist: Vorbește-mi despre iubire

[2013-02-25]
Editura Sapientia din Iași anunță apariția cărții "Vorbește-mi despre iubire", scrisă de Michel Quoist și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția Creștinism în contemporaneitate. "În lumea de astăzi iubirea s-a devalorizat îngrozitor de mult. În general, unii nici nu mai cred în iubire, cu atât mai mult în iubirea dintre soți. Căsătoria, consideră ei, nu mai este necesară. Fidelitatea? - imposibilă; experiența de probă? - indispensabilă; dragostea? - o plăcere fizică, o 'tehnică' ce se învață și care trebuie să reușească cu orice preț...", spune Michel Quoist în introducerea adresată cititorilor săi. Insistă, totodată, pe faptul că trebuie redat iubirii adevăratul său loc și adevărata sa dimensiune, citim în prezentarea de pe Ercis.ro.
Cartea nu este o expunere sistematică care are ca temă iubirea, și nici o culegere de "rețete" pentru a reuși în dragoste. De asemenea, nu se vrea a fi nici o "poveste de dragoste" prezentată drept model. Este mai degrabă o culegere de reflecții și meditații despre iubire, cu scopul de a-i ajuta pe cititori să descopere sau să redescopere frumusețea, măreția, dar și exigențele iubirii. Cartea are două părți, "A trăi înseamnă a iubi" și "Chipul iubirii", care prezintă, sub forma meditațiilor, istoria unui tânăr care vizitează periodic un Înțelept cu scopul de a-i călăuzii pașii în dorința lui de a descoperi iubirea. Însă, după cum afirmă și autorul, această istorioară constituie un mijloc convențional, un pretext pentru a conduce cititorul la meditație. Autorul, prin faptul că prezintă o istorie imaginară, cu personaje ale căror portrete sunt abia schițate, lasă libertatea imaginației cititorului de a se regăsi dincolo de circumstanțele particulare comune și de a descoperi aspirațiile proprii ale inimii sale.
Această carte se limitează doar la unele aspecte ale iubirii, îndeosebi în cea de-a doua parte, unde autorul are în vedere iubirea dintre soți și dragostea copilului, punând în același timp un foarte mare accent pe dificultățile întâmpinate în iubire. Prezintă aceste dificultăți, pe de o parte, ca reacție la atitudinea atâtor tineri și tinere care rezumă iubirea la o simplă atracție reciprocă și la satisfacerea unei nevoi personale, și, pe de altă parte, pentru numeroasele persoane decepționate din cauza iubirii mult prea idealizate. Lucrarea se încheie cu un index care conține mai multe fragmente ce pot fi folosite la adorație, adunări sau diferite alte celebrări. Cartea se adresează tuturor, dar îndeosebi tinerilor care sunt la început de drum și vor să descopere în iubire o aventură superbă, dar anevoioasă, care durează o viață întreagă.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 597, Ultimul acces: 2022-09-27 13:52:22