Pomenirea Arhiepiscopului Antim Nica in Eparhia Dunarii de Jos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Pomenirea Arhiepiscopului Antim Nica în Eparhia Dunării de Jos

[2013-02-26]
În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, la Galați au fost sărbătoriți 105 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Arhiepiscop dr. Antim Nica al Dunării de Jos.
Programul liturgic și misionar a debutat în Catedrala Arhiepiscopală din municipiu prin oficierea Sfintei Liturghii de către Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit edj.ro.
La Sf. Liturghie au participat și persoanele cu dizabilități, slujba fiind transpusă și în limbaj mimico-gestual.
După cuvântul de învățătură, în prezența rugătoare a poporului prezent la Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop Antim Nica, după care, în pronaosul Catedralei, unde odihnește de la mutarea sa la cele veșnice în anul 1994, s-a cântat „Veșnica pomenire!“.
Arhiepiscopul Antim s-a născut la 24 februarie 1908, în satul Bogzești (ținutul Orhei) din Basarabia, un sat mic de răzeși, așezat în mijlocul codrilor, ce număra la acea vreme cu puțin peste 100 de case. Tatăl său, Ananie Nicov († 1939), fusese, până la nașterea lui Antim, învățător în sat, după care a fost hirotonit diacon. Mama, Anastasia, deși suferindă, și-a dedicat întreaga viață creșterii celor 12 copii. La botez, ierarhul de mai târziu a primit numele Alexandru. Trăind într-o familie numeroasă, tânărul Alexandru a trebuit să lucreze pământul alături de părinții și frații săi. În vara anului 1927 își termină studiile la această prestigioasă școală, eliberându-i-se diploma de absolvire a Seminarului Teologic din Chișinău, semnată și de preotul Grigore Pișculescu (Gala Galaction), care a fost președintele Comisiei de examinare. Între anii 1927-1931 a frecventat cursurile Facultății de Teologie din Chișinău.
Este tuns în monahism la Mănăstirea Curchi din ținutul Orhei, în ziua de 24 iunie 1935, de către mitropolitul Gurie, care-i dă numele Antim, amintind de marele ierarh Antim Ivireanul. La praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1935 primește hirotonia întru ierodiacon, la 11 aprilie 1936 este hirotonit ieromonah, la 21 mai 1939 este hirotesit protosinghel, iar pe 8 noiembrie 1940 primește hirotesia întru arhimandrit.
A fost ales episcop al Cetății Albe-Ismail și a fost hirotonit arhiereu în ziua de 23 ianuarie 1944, prin mâinile și rugăciunile mitropolitului Irineu al Moldovei și Sucevei, arhiepiscopului Efrem al Chișinăului și episcopului Policarp al Americii, iar la scurt timp, când episcopul Cosma Petrovici este silit de autoritățile de atunci să se retragă, Antim Nica este numit episcop-locotenent la Galați, fiind instalat la 15 septembrie 1947.
În urma pensionării episcopului Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, Colegiul Electoral Bisericesc alege, la 10 iunie 1973, ca episcop eparhiot la Galați pe episcopul-vicar Antim, fiind instalat în scaun de patriarhul Justinian, în ziua de 19 august 1973.
În anii de păstorire la Galați, arhiepiscopul Antim a avut o deosebit de bogată activitate, atât pe plan administrativ, cât și pe plan spiritual, printre altele punând în valoare și aducând la lumină complexul paleocreștin de la Niculițel (locul unde au fost descoperite moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip).
Ultima parte a vieții sale, deși marcată de o suferință trupească, i-a fost mult mângâiată de către Înalt Preasfințitul Părinte Casian, care l-a slujit ca arhiereu-vicar timp de 4 ani și care i-a continuat cu mult zel opera în Via Domnului de la Dunărea de Jos.
Arhiepiscopul Antim și-a început călătoria cea cerească pentru întâlnirea cu Cel căruia I-a slujit cu atât de multă credință chiar în Ziua de Înviere a anului 1994.
Trupul arhiepiscopului dr. Antim Nica a fost așezat în pronaosul Catedralei Arhiepiscopale din Galați, unde odihnește și astăzi, așteptând Învierea cea de Apoi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 386, Ultimul acces: 2021-05-04 20:01:38