Istoria Conclavelor arata ca harul sustine Biserica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Istoria Conclavelor arată că harul susține Biserica

[2013-03-05]
Edward Pentin
Traducător: Oana Capan
Teme: Istorie Biserică

Istoria Conclavelor este una fascinantă, dar nu mereu ziditoare, în special când Papii au fost strâns legați de puterea temporară. Istoriile cu înșelătorii, corupție și mită întunecă alegerile papale în istorie până în secolul al XIX-lea. Chiar și atunci când electorii au căutat să joace conform regulilor, unele runde vot s-au terminat atât de absurd încât ar putea constitui material pentru comedii.

Examinarea alegerilor papale ne ajută însă să aruncăm lumină asupra modului în care Biserica a evoluat, ajungându-se la Conclavele așa cum le știm astăzi. De asemenea, ne arată că oricare ar fi fost slăbiciunea sau păcatul membrilor, chiar și atunci când aceștia făceau eforturi pentru a îngenunchea Biserica, harul a susținut-o. Unele dintre primele alegeri papale sunt pline de lupte pentru puterea politică și interferențe, care vor deveni caracteristica marcantă pentru multe Conclave de mai târziu. În 687, după unele ciocniri între clerul locului, armată și un arhidiacon din Roma, electorii pur și simplu au luat un preot numit Sergiu din mijlocul poporului, l-au trimis la palatul imperial unde a fost recunoscut ca Papă, iar apoi dus de grabă în Lateran, unde a fost consacrat Pontif. Surprinzător, dată fiind natura arbitrară a alegerii sale, Papa Sergiu I a îndeplinit cu bine funcția de Succesor al lui Petru.

O altă alegere ciudată a avut loc în 731 când, în timpul înmormântării Papei Grigore al II-lea, un preot a fost din nou sechestrat, acum de la procesiunea funerară, zorit în Lateran unde a fost făcut Papă prin aclamarea poporului, devenind Papa Grigore al III-lea. Cum alegerile papale erau adesea compromise de forțe externe, în special de interferențe din partea laicilor, au urmat diverse încercări de a restrânge dreptul de vot la clerici și Episcopi. După ce electorii au măsluit alegerea sa, Papa Ștefan al III-lea a ținut un Sinod în 769, încercând să se asigure că doar preoții și diaconii Cardinali au permisiunea să aleagă (până atunci electori erau clerici de vârf, ofițeri de armată, trupele lor și cetățeni de seamă). În secolul al IX-lea, s-a încercat limitarea interferențelor în alegerile papale a împăraților și a puternicilor Imperiului Roman, care, dată fiind strânsa relație între credință și puterea temporară (împărații puteau numi sau impune un Papă), au făcut procesul electoral și mai atacat de corupție și de înșelătorii.

Prima reformă majoră a alegerilor papale nu a avut însă loc decât abia în 1059, când Papa Nicolae al II-lea a dat decretul "Nomine Domine" ("În numele Domnului"). Decretul stabilea că de atunci înainte Papii vor fi aleși doar de Episcopii Cardinali. Restul Cardinalilor își vor da doar consimțământul și, mai apoi, clerul și laicii din Roma. Scopul era să scoată alegerile papale de sub controlul familiilor nobile romane - precum Crescentii sau Tusculani - și al capriciilor mulțimii romane. Așa după cum scria Petru Damian, faimos reformator benedictin al acelor vremuri, Episcopii Cardinali fac alegerea, clerul consimte iar laicii pot să aplaude.

Lupta pentru putere a continuat totuși, ducând uneori la antipapi - aleși de o putere rivală care nu îl accepta pe Pontiful ales legitim. Succesorul Papei Nicolae al II-lea, Papa Alexandru al II-lea, a avut de înfruntat rivalitatea lui Cadalus, Episcop de Parma, promovat de puterile germane deoarece era mai apropiat de cauza imperială. Cadalus nu a fost niciodată instalat ca Papa Honorius al II-lea, așa că s-a întors la funcția de Episcop de Parma după ce eforturile de a fi instalat au încetat, dar nu a renunțat niciodată să pretindă papalitatea.

Conclavele - termen ce înseamnă "cu cheie" - au apărut practic în 1179, la Conciliul al III-lea din Lateran, de sub Papa Alexandru al III-lea. Pentru a evita alte tensiuni în viitoarele alegeri papale, Papa Alexandru a introdus regula că un nou Papă trebuie să strângă două treimi din voturi. Toți Cardinalii trebuiau să voteze, nu doar Episcopii Cardinali. (Regula a rămas în vigoare până la Papa Pius al XII-lea, care a fixat două treimi plus unu. Papa Ioan Paul al II-lea a spus tot două treimi, dar după 34 de runde vot să se accepte majoritatea simplă. Papa Benedict al XVI-lea a schimbat din nou regulile în 2007, mergând tot pe două treimi, dar stabilind că după 34 de runde nereușite rămân doar doi candidați: cei care au strâns cele mai multe voturi, aceștia neputând vota mai departe.)

Reformele au funcționat însă doar parțial, și diviziunile și blocajele au continuat să apară. În 1261, Cardinalii erau profund divizați, în cele din urmă privind în afara cercului lor și alegând un ne-Cardinal: pe Patriarhul Jacques Pantaleon de Ierusalim. Cu siguranță l-au luat prin surprindere: el, pur și simplu întâmplător, făcea atunci o vizită Curiei papale cu probleme diecezane. Dar cel mai bizar și burlesc Conclav a avut loc în 1271. Scaunul papal era vacant din 1268, iar Cardinalii se luptau de un an și jumătate să aleagă un Papă, fără succes, datorită influențelor și interferențelor puterilor externe. Raniero Gatti, dând glas frustrărilor pe care le resimțeau mulți, i-a închis pe Cardinali în Palatul papal, a pus să fie luat jos acoperișul, le-a restrâns prelaților dieta și a înconjurat palatul cu soldați. Unii Cardinali s-au îmbolnăvit fiind expuși capriciilor naturii într-o sală fără acoperiș.

Astfel de pățanii l-au făcut pe Papa Grigore al X-lea să dea decretul "Ubi periculum" ("În caz de pericol") în 1274. Printre reguli se spunea că toate Conclavele viitoare să aibă loc în orașul în care a murit Papa, să se aștepte zece zile ca să vină toți Cardinalii, și că toți Cardinalii vor trăi la comun într-o singură cameră, fără despărțituri sau perdele. De asemenea, vor fi complet închiși - nimeni să nu aibă voie să intre, să comunice cu ei. Mai mult, după trei zile fără un rezultat, mai primeau un singur fel de mâncare; după alte cinci zile primeau doar pâine, vin și apă, până când alegeau un Papă. Erau diverse prevederi pentru cazurile în care Cardinalii se îmbolnăveau sau aveau probleme urgente de rezolvat.

"Ubi periculum" avea să fie în curând abrogat, și s-a ajuns din nou la Conclave lungi. Unul din 1292 a fost în mod special divizat în jurul taberelor din nobilimea romană, mai exact a familiilor Orsini și Colonna. După aproape doi ani de blocaj, regele Carol al II-lea de Anjou a făcut el însuși o listă. După ce aceasta a fost respinsă, a chemat un bătrân călugăr sfânt pe care îl cunoștea, pe numele lui Pietro del Morrone, și l-a pus să scrie o scrisoare în care să îi certe pe Cardinali pentru tărăgănarea situației. Decanul Colegiului Cardinalilor a citit cu voce tare scrisoarea și a spus că votează pentru ca Morrone să fie Papă. Restul Colegiului a răspuns similar, făcând ca Morrone să fie adus mai mult cu forța la Roma și să fie făcut Papă: a fost Papa Celestin al V-lea. Ca Papă, a făcut din nou obligatoriu decretul Papei Grigore al X-lea. Dar fiind bătrân și bolnav, și din punctul său de vedere incapabil să conducă Biserica, Papa Celestin s-a retras din funcție în 1294. (Ca observație: Papa Benedict al XVI-lea a avut o devoțiune specială față de Papa Celestin, lăsându-și propriul palium la mormântul său într-o vizită din 2009.) Succesorul său, Papa Bonifaciu al VIII-lea, a inserat "Ubi periculum" în codul de drept canonic al Bisericii.

Multe alte Conclave notabile au mai avut loc în anii ce au urmat. Între 1590 și 1592 au fost nu mai puțin de patru Conclave în 18 luni. În 1740, Conclavul a durat șase luni, și în timpul lui au murit 68 de Cardinali. Un alt Conclav lung a avut loc între octombrie 1774 și februarie 1775, ducând la alegerea Papei Pius al VI-lea. Procedurile Conclavelor s-au schimbat considerabil în acele vremuri: două moduri de alegere a Papei - prin inspirație (Cardinalii nominalizează un candidat și îl salută prin aclamare unanimă) și prin compromis (alegerea este făcută de un comitet de mediere) - fuseseră abandonate de mult timp, și doar scrutinul (prin vot secret, cerând obișnuita majoritate de două treimi) rămăsese în uz.

În anii 1970, Papa Paul al VI-lea a introdus limita de vârstă de 80 de ani pentru electori și 120 numărul maxim de Cardinali care să voteze. Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea a stabilit ca toate Conclavele să se desfășoare în Capela Sixtină. Înainte Papii recomandau doar Capela Sixtină și multe Conclave s-au desfășurat în diverse biserici din Roma, precum și în alte orașe europene. Apropiatul Conclav va fi al 75-lea din viața Bisericii - istoricii stabilesc că primul a avut loc în 1295, când Papa Bonifaciu al VIII-lea a introdus decretul Papei Grigore al X-lea în dreptul canonic. Pentru o istorie a Conclavelor, recomand în engleză excelenta carte "Conclavul", a lui Michael Walsh, iar în italiană "Istoria alegerilor papale" a lui Ambrogio Piazzoni.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 839, Ultimul acces: 2024-03-26 07:23:23