Sfantul Ier. Nicolae - hramul Catedralei Episcopale din Tulcea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sfântul Ier. Nicolae - hramul Catedralei Episcopale din Tulcea

[2013-12-06]
Catedrala Episcopală din Tulcea s-a dovedit neîncăpătoarea la sărbătoarea „Sf. Ier. Nicolae” când, cu ocazia hramului, Preasfințitul Părinte Visarion Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, după cum ne-a precizat Alexandru Chituță.
Cu acest prilej Preasfinția Sa a ținut și un cuvânt de învățătură în care a arătat exemplul de dărnicie și iubire al Sfântului Nicolae pentru noi astăzi și pentru a fi imbold de întrajutorare în postul Crăciunului.
Preasfinția Sa a afirmat că: „An de an sărbătoarea Sf. Ier. Nicolae aduce în sufletul credincioșilor tulceni lumină și bucurie. Și aceasta pentru că Sf. Nicolae fiind patronul marinarilor iar Tulcea fiind port la Dunăre el s-a bucurat mereu de o cinstire aleasă. Bucuria este dublată și de hramul Catedralei episcopale din Tulcea ce-și prăznuiește în această zi ocrotitorul. Ne-am împărtășit și în acest an de alese bucurii duhovnicești împreună cu toți credincioșii noștri, lăudându-l și cinstindu-l pe ierarhul lui Hristos care și-a pus sufletul pentru turma hărăzită lui spre păstorire. El rămâne peste veacuri pentru toți un far călăuzitor, un exemplu de iubire și de filantropie creștină și un aducător de daruri duhovnicești pentru cei mici ca și pentru cei mari”.
La Sfânta Liturghie alături de mulțimea de credincioși au fost prezente și autoritățile locale.
Catedrala Episcopală din Tulcea de peste 140 de ani stă mărturie a prezenței românești pe meleagurile dobrogene, ca element predominant între celelalte naționalități.
Pr. Cons. Nicolae – Sorin Ion ne-a menționat faptul c㠄După însemnările preoților înainte – slujitori la Biserica Sf. Nicolae, în anul 1862 s-a început construcția actualei Catedrale. Actul de fundație a fost pus de Mitropolitul Dionisie al Durostorului. Din textul pisaniei putem înțelege faptul că acest sfânt locaș s-a clădit în anul 1865, în timpul stăpânirii turcești. În anul 1862 s-a deschis în curtea bisericii și o școală denumită până în 1878 Școala Primară Română. În anul 1867, fiind în drum spre Constantinopl, regele Carol I a vizitat și biserica Sf. Nicolae”.
Iconostasul Catedralei a fost pictat de Marinescu și turla principală a fost pictate de către maestrul Ștefan Luchian secondat de Artachina.
Prin strădania preoților parohi între anii 2003-2008 locașul de cult a fost supus unor ample lucrări de restaurare, consolidare și înfumusețare, lucrări ce au fost consființite prin resfințirea Catedralei de către Preasfințitul Părinte Visarion în anul 2008.
Între odoarele de preț ale catedralei menționăm potirul donat de Regele Carol I, o Sfântă Evanghelie din anul 1888, alta din anul 1911, o cădelniță de argint din anul 1899, un potir din anul 1923 cât și clopotele Catedralei turnate în Bavaria în anul 1882, alături de alte cărți de cult în limba greacă, slavonă și română.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3548, Ultimul acces: 2024-03-29 05:25:21