Sfantul Elefterie sarbatorit la biserica din Oradea-Nufarul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sfântul Elefterie sărbătorit la biserica din Oradea-Nufărul

[2013-12-16]
În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, a Sfinților Strămoși, 15 decembrie 2013, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul de la demisolul noii biserici cu hramurile „Sfântul Ioan cel Nou Românul Hozevitul” și „Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei” din cartierul orădean Nufărul.
Această biserică, de proporțiile unei catedrale, este una din cele mai frumoase și impunătoare din Eparhia Oradiei, aflându-se în construcție din anul 1992, edificiul bisericesc ajungând cu lucrările la nivelul tencuielilor, în interior, și a placării exterioare cu plăci de clingherit. Sfântul lăcaș impresionează prin arhitectura bizantină și spațiul liturgic generos, fiind construită după modelul bisericii „Sfântul Elefterie - Nou” din București.
La inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, în data de 15 ianuarie 2012, biserica din Oradea-Nufărul a primit al doilea ocrotitor, pe Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, alături de Sfântul Ioan cel Nou Românul Hozevitul.
În cuvântul de învățătură rostit în prezența a numeroși credincioși din această parte a metropolei Oradiei care au luat parte la Sfânta Liturghie arhierească, Chiriarhul Oradiei a arătat importanța Duminicii Sfinților Strămoși în șiragul duminicilor din cuprinsul anului bisericesc și a tâlcuit învățăturile ce reies din Pilda celor poftiți la cină, relatată de Sfântul Evanghelist Luca, subliniind responsabilitatea răspunsului pe care îl dăm, ca și creștini, chemării mântuitoare a lui Dumnezeu:
„Duminica a douăzeci și opta după Rusalii este numită și Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului Iisus Hristos pentru că, așa cum se știe, la plinirea vremii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul Veșnic al Tatălui, Și-a luat fire omenească, născându-Se din Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu. La rândul ei, Preacurata Fecioară Maria este fiica Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana. Așadar, în această zi amintim pe toți cei din neamul omenesc care, generație după generație, au fost aleși de Dumnezeu și pregătiți pentru ca, din tulpina lui Iesei, din rădăcina copacului duhovnicesc al lui Iesei și a neamului său, să iasă cea mai frumoasă floare, Născătoarea de Dumnezeu, care avea să-L nască pe Cel Care este „toiag din rădăcina lui Iesei”, Hristos Domnul și Mântuitorul nostru.”
„Căci Dumnezeu nu a rămas indiferent față de omul căzut în păcat și cuprins de moarte ci, din iubire, a dorit să dăruiască iertare oamenilor doborâți de patimi și păcate și pentru aceasta a ales ca din sămânța Evei să se nască o Nouă Evă, pregătită generație după generație, Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pentru ca din ea să vină în lume Hristos Domnul, pentru a ne mântui, prin jertfa de pe Cruce”, a arătat Preasfinția Sa.
„Cina despre care ni se spune în pericopa evanghelică de astăzi este Cina Împărăției, Cina cea de Taină, masa de nuntă pe care Dumnezeu o pregătește omului pentru Împărăția cerurilor. La această nuntă mistică, unde mire este Hristos Domnul, Capul Bisericii, iar mireasă este Biserica, care ne încorporează pe toți cei botezați în numele Sfintei Treimi, sunt chemați toți oamenii, urmașii lui Adam, dar nu toți răspund la chemarea sfântă a lui Dumnezeu, din felurite motivații.”
„Înțelegem, duhovnicește, că cei dintâi chemați la cină sunt fiii poporului lui Israel, care au primit Legea prin Moise, fiind poporul cel mai pregătit dintre popoarele lumii ca să Îl primească pe Mesia. Dar nu toți dintre aceștia au răspuns acestei chemări și atunci Dumnezeu a făcut poftiri la nuntă tuturor celor de la răspântii și de la răscruci, săracilor și marginalizaților lumii, adică tuturor neamurilor, tuturor celorlalți urmași ai lui Adam, în afara israeliților. Prin urmare, toți oamenii sunt chemați la nuntă, adică toți oamenii sunt chemați la mântuire, la nemurire și petrecere împreună cu Dumnezeu în Împărăția cerurilor.”
„Din păcate, însă, nu toți oamenii se mântuiesc, nu toți ajung să moștenească Împărăția cerurilor și viața cea veșnică. Deși Dumnezeu ar dori aceasta, omul, creat de Dumnezeu liber, cu conștiință și cu puterea de a alege, de multe ori, nu răspunde invitației dumnezeiești, ci Îi întoarce spatele și își găsește alte preocupări, legate de lumea aceasta, de lucrurile trecătoare și de bucuriile efemere.”
„Pentru noi cei de astăzi, ca și pentru cei de odinioară, chemarea lui Dumnezeu la Cina tainică din Împărăția Sa este lăsată prin Biserică, căci Biserica este cea care ne cheamă în permanență să ne aducem aminte de sufletele noastre nemuritoare, prin glasul clopotelor care ne cheamă, zi de zi, dar mai ales duminica și în sărbători, să participăm la Sfânta Liturghie, unde avem deja Cina cea de Taină a Domnului, și să ne împărtășim, cu toții, cu Preacuratele Taine ale lui Hristos”, a precizat Ierarhul.
„Nu poate cineva să spună că este creștin și să nu participe la Cina Domnului. Nu poate cineva să spună că își îndeplinește îndatoririle creștinenști dacă nu vine la Sfânta Liturghie și nu se cuminecă, cât mai des, cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Responsabilitatea noastră, a fiecărui creștin în parte, este mare deoarece, exceptând cazurile de boală și de neputință, noi trebuie să fim exemplu pentru cei din jur, pildă pentru semenii noștri și să venim la Sfânta Liturghie, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, răspunzând invitației dumnezeiești, cu nădejdea că, dacă participăm aici, pe pământ, la Sfânta Liturghie, vom participa și la Liturghia cea neîncetată din ceruri, în veșnicie.”
Părintele paroh Mircea Câmpeanu a adresat un cuvânt de bun venit Chiriarhului Oradiei, mulțumind pentru dragostea și grija pe care o arată față de parohia Oradea-Nufărul dar și pentru prezența la Sfânta Liturghie de hram, ce reprezintă o întărire în dreapta credință și un impuls pentru continuarea lucrării duhovnicești în ogorul sufletelor bunilor credincioși ai acestei parohii, dar și în lucrarea ctitoricească de zidire a bisericii.
La final, Preasfințitul Părinte Sofronie și-a exprimat bucuria de a se afla la Sfânta Liturghie cu prilejul sărăbătoririi celui de-al doilea hram al noii biserici din parohia Oradea-Nufărul, Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, felicitând preoții parohiei pentru grija pe care o au nu doar pentru zidirea și înfrumusețarea sfântului locaș, dar și pentru zidirea sufletească a dreptmăritorilor creștini din această enorie. Totodată, Ierarhul a îndemnat pe toți cei prezenți ca în această perioadă binecuvântată a Postului Crăciunului să înmulțească faptele milei creștine și să nu uite de cei săraci și lipsiți, de cei singuri și părăsiți, ci să îi ajute.
(Articol realizat de Pr. Cristian Rus)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3008, Ultimul acces: 2023-01-27 02:02:19