Slujire arhiereasca in Biserica Schimbarea la Fata din Resita - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Slujire arhierească în Biserica Schimbarea la Față din Reșița

[2013-12-16]
În Duminica a XVIII-a după Rusalii, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din cartierul reșițean Govândari, slujind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Schimbarea la Față. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe diaconul Cătălin Flavius Florea pe seama Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ersig, județul Caraș Severin.
După Sfânta Liturghie ierarhul a săvârșit și Slujba Parastasului pentru părintele Iulian Nicolae Nicoară, fost paroh al acestui sfânt lăcaș, trecut la cele veșnice în urmă cu șase luni. La final, ierarhul a rostit un cuvânt de binecuvântare credincioșilor prezenți, elogiind în același timp personalitatea vrednicului slujitor al altarelor trecut la Domnul.
„A fost o zi plină de bucuri duhovnicești, o zi care anticipează bucuria Praznicului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că atât în familiile noastre, în casele noastre, dar mai ales în bisericile noastre, răsună colindul bun și sfânt. De asemenea ne-am bucurat că astăzi la Sfânta Liturghie s-au împărtășit foarte mulți credincioși, pentru că se apropie Praznicul Nașterii Domnului și cea mai importantă lucrare duhovnicească este comuniunea cu Hristos, împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Așadar foarte mulți credincioși au răspuns afirmativ chemării lui Dumnezeu de-a participa la Cina Sa, împărtășindu-se cu Sfintele Taine. Îi felicităm pe toți care astăzi au prilejuit această bucurie și această bucurie de suflet în biserica <<catedrală>> a Reșiței, Schimbarea la Față”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
După săvârșirea sfintelor slujbe, corul bisericii a vestit Nașterea Domnului prin interpretarea unui concert de colinde, cei prezenți la slujbă asistând și la o scenetă de teatru religios interpretată de copiii de la Colegiul Național „Mircea Eliade” și Școala Gimnazială Nr. 8 din Reșița. Tinerii fac parte din Centrul de Tineret „Sfântul Ierarh Nicoale” de la Biserica „Schimbarea la Faț㔠din oraș coordonați de prof. Ioana Hațiegan, Nona Schinteie, Daniela Imbri de la Colegiul Național și prof. Crina Imbrescu de la Școala Gimnazială Nr. 8. Apoi, copiii au interpretat și o serie de colinde, coordonați de prof. Adela Cornian de la Colegiul Național „Mircea Eliade”. La final au colindat și tinerii din corul „Icoane” al Liceului de Art㠄Sabin Păuț㔠din municipiu.
(Articol realizat de Pavel Canea)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5054, Ultimul acces: 2023-01-31 03:31:25