Patriarhul și grija pentru resursele naturale: Binecuvântare sau poluare? (Adevarul.ro)[2013-12-16]Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va aminti, în Pastorala de Crăciun de anul acesta, despre iubire, bunătate, dar și despre protejarea naturii, în contextul în care sătenii de la Pungești se luptă în continuare cu jandarmii pentru a împiedica exploatarea gazelor de șist.Întrucât lumea a fost creată din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stăpân peste tot pământul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga natură, care trebuie mereu cultivată ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi și pentru generațiile viitoare, a scris Patriarhul Daniel. Mesajul celui dintâi părinte va fi citit în toate lăcașurile de cult ortodoxe din România, de la bisericile din cătune până la Mitropolie, la liturghia din ziua de Crăciun. Patriarhul Daniel se folosește de cuvintele unui mare părinte al ortodoxismului românesc, Dumitru Stăniloaie, pentru a le transmite credincioșilor să nu otrăvească natura. Părintele Dumitru Stăniloaie spunea, în acest sens: «Natura nu-și îndeplinește rolul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea și otrăvirea naturii, omul face imposibilă existența sa și a semenilor săi. Astfel, natura nu este numai condiția existenței omului singular, ci și a solidarității umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuși din punct de vedere etic sau spiritual», se arată în pastorala Patriarhiei. Binecuvântare sau poluare? Totodată, Patriarhul Daniel vorbește despre o cooperare la nivel planetar în mesajul său de protejare a mediului înconjurător. Dacă noi consumăm totul și degradăm totul din natură (creație), dovedind lipsă de respect sau nerecunoștință față de Creator și nepăsare față de darurile primite de la El, ce transmitem generațiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat și sfințit sau pământ degradat și pustiit? Totuși, putem transmite generațiilor viitoare și bogăție, și înțelepciune, dacă gândirea noastră este creatoare de valori, iar voința noastră este promotoare a coresponsabilității și a cooperării practice la nivel național și planetar, a conchis Patriarhul Daniel. Autor: Sebastian Zachmann Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 603, Ultimul acces: 2023-05-29 13:48:34
|
Timp total: 0,17s...