Papa Francisc invita logodnicii la Vatican de Sfantul Valentin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc invită logodnicii la Vatican de Sfântul Valentin

[2013-12-20]
Pe 14 februarie 2014, sărbătoarea Sf. Valentin, ocrotitorul celor îndrăgostiți, Papa Francisc va avea o întâlnire cu tinerii care s-au logodit, pentru a sărbători împreună "Bucuria unui DA pentru totdeauna". Inițiativa a fost lansată de Consiliul Pontifical al Familiei. La întâlnirea cu Sfântul Părinte, care se va desfășura în Aula Paul al VI-lea din Vatican, începând cu ora 11.00, sunt invitați să participe logodnicii care au frecventat de curând sau urmează în prezent parcursul de pregătire catehetică în vederea căsătoriei. Înscrierile, înainte de 30 ianuarie 2014, au loc fie la Oficiul pentru Familie din Dieceza de apartenență, fie la secretariatul mișcărilor ecleziale și al asociațiilor laicale, sau direct prin e-mail la adresa events@family.va.
"Sfântul Părinte", a spus conform Radio Vatican președintele Consiliului Pontifical al Familiei, Arhiepiscopul Vincenzo Paglia, "i-a îndemnat în mai multe rânduri pe cei îndrăgostiți și pe miri să trăiască bucuria iubirii credincioase și fecunde, care crește în sfințenie urmând modelul Sfintei Familii de la Nazaret și primindu-l pe Cristos în viața de familie, în care se reînnoiește zi de zi și pentru totdeauna dăruirea deplină și liberă de sine în iubirea sacramentală, care primește harul misterului pascal."
La întâlnirea de la Assisi, Italia, cu tinerii din regiunea Umbria, pe 4 octombrie 2013, Papa Francisc a spus: "Ce este căsătoria? Este o adevărată vocație, la fel ca preoția și viața consacrată. Doi creștini care se căsătoresc au recunoscut în povestea lor de iubire chemarea Domnului, vocația de a forma în doi, bărbat și femeie, un singur trup și o singură viață. Iar sacramentul căsătoriei îmbrățișează această iubire cu harul lui Dumnezeu, o înrădăcinează în Dumnezeu însuși. Prin acest dar și cu certitudinea acestei chemări, cei doi pot porni pe drumul vieții în siguranță, nu trebuie să se mai teamă de nimic, pot înfrunta orice, împreună!"
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 941, Ultimul acces: 2024-03-03 00:13:20