Sfantul Arhidiacon Stefan sarbatorit la Centrul Eparhial din Caransebes - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sfântul Arhidiacon Ștefan sărbătorit la Centrul Eparhial din Caransebeș

[2013-12-28]
Vineri, 27 decembrie 2013, la sărbătoarea Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul episcopal cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta Centrului Eparhial din Caransebeș. La Sfânta Liturghie au participat ostenitori ai Centrului Eparhial, potrivit episcopiacaransebesului.ro.
Preasfințitul Lucian în cuvântul său a mulțumit lui Dumnezeu pentru slujirea Sfintei Liturghii în Paraclisul episcopal: „Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat la sfârșitul acestui an să slujim Sfânta Liturghie în Paraclisul episcopal, care a fost sfințit în 30 ianuarie 1948, de vrednicul de pomenire Veniamin Nistor, episcop al Caransebeșului”.
Paraclisul episcopal cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a fost târnosit la data de 30 ianuarie 1948 de către vrednicul de pomenire episcopul Veniamin Nistor. Este situat în incinta Reședinței Eparhiei Caransebeșului și a fost folosit ca și capelă episcopală până la desființarea abuzivă din anul 1949 a istoricei Eparhii a Caransebeșului. Pe perioada comunistă a fost utilizat de către elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, iar în prezent este folosit de către chiriarhul locului, Preasfințitul Lucian, pentru spovedirea candidaților la preoție, a credincioșilor, a călugărilor și a preoților din Episcopia Caransebeșului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 784, Ultimul acces: 2023-03-24 07:18:16