Sarbatoarea familiei in parohia Moinesti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sărbătoarea familiei în parohia Moinești

[2013-12-30]
Credincioșii parohiei "Înălțarea Domnului" din Moinești au trăit duminică, 29 decembrie 2013, în ziua celebrării liturgice a Sfintei Familii, bucuria Sărbătorii Familiei. În această zi, părintele paroh Ludovic Butnărașu a dorit să îi apropie mai mult, reciproc și de Dumnezeu, pe cei care și-au jurat fidelitate în Sacramentul Căsătoriei și care în acest an au ajuns la un anumit aniversar al căsătoriei lor.
Cuvântul evangheliei a fost proclamat de părintele Ioan Purcaru, care a dorit să se alăture și el bucuriei aniversaților. La predică, părintele paroh, făcând referință la cuvântul evanghelic al zilei, a accentuat importanța permanentizării soților în relația de iubire. A subliniat, de asemenea, rolul părinților în misiunea de educatori față de copiii lor. Cuvântul de edificare sufletească nu a fost lipsit și de un îndemn asupra aspectului practic de trăire familială, pe linia necesității de a fi martori ai iubirii într-o lume lipsită de valori și a importanței dialogului între parteneri, într-o comuniune intimă cu Dumnezeu. Un aspect sensibil al cuvântului de încheiere l-a constituit îndemnul de a trăi bucuria de a fi împreună. Pentru ca sărbătoarea să fie trăită într-un mod mai deplin și mai personal de familiile sărbătorite, lecturile, rugăciunea credincioșilor și momentul de oferire al darurilor, ofertoriul, s-au desfășurat prin coparticiparea familiilor aniversate.
Odată cu terminarea Sfintei Liturghii, momentul de apropiere și împărtășire al familiilor și al celor prezenți în casa Domnului nu s-a încheiat aici. Celor sărbătoriți li s-a intonat un sincer "La mulți ani", s-au împărțit flori, iar printre felicitările acordate celor sărbătoriți se ascundea, timid, câte o lacrimă de fericire, expresie a bucuriei de a fi alături de Domnul, împreună cu persoana în comuniune cu care au ales să crească în armonia iubirii. Mai departe, au fost invitați de părintele paroh la subsolul bisericii pentru a servi o gustare și un pahar de vin, întâlnire menită să sugereze în continuarea comuniunii celebrării Sfintei Liturghii importanța și valoarea existenței lor în cadrul căsătoriei. (Mădălina Roșu pentru Ercis.ro)
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 829, Ultimul acces: 2023-11-25 20:37:08