Papa Francisc: Sa incredintam Maicii lui Dumnezeu nevoile lumii intregi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

>

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Să încredințăm Maicii lui Dumnezeu nevoile lumii întregi

[2014-01-01]
Vatican (Catholica) - "Omenirea are o mamă, este Maica lui Dumnezeu: să îi încredințăm foamea și setea de dreptate, de pace și de Dumnezeu". În prima zi din noul an, când Biserica Catolică marchează și Ziua Mondială a Păcii, Papa Francisc a încredințat Preasfintei Fecioare Maria aspirațiile inimilor noastre și necesitățile lumii întregi, la Sfânta Liturghie prezidată miercuri, 1 ianuarie 2013, în Bazilica San Pietro, în solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. "Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să strălucească fața Lui spre tine și să se îndure de tine! Domnul să-și înalțe fața spre tine și să-ți dăruiască pacea!" (Numeri 6,24-26). La începutul noului an 2014, Papa Francisc a ales vechea rugăciune de binecuvântare, pe care Dumnezeu a încredințat-o lui Moise, ca să însoțească "drumul nostru pentru timpul care se deschide înaintea noastră", citim pe situl Radio Vatican.
"Sunt cuvinte de tărie, curaj și speranță. Nu o speranță amăgitoare, întemeiată pe făgăduințe omenești șovăitoare, nici o speranță naivă care își închipuie că viitorul este mai bun doar pentru că este viitor. Această speranță își găsește rațiunea sa în binecuvântarea lui Dumnezeu, o binecuvântare care cuprinde urarea cea mai mare, urarea Bisericii pentru fiecare dintre noi, plină de toată ocrotirea iubitoare a Domnului, a ajutorului Său providențial". Această urare, a continuat Papa la predica la Sfânta Liturghie, s-a realizat pe deplin într-o femeie, Maria din Nazaret, destinată să devină Maica lui Dumnezeu: "Acesta este titlul principal și esențial al Preasfintei Fecioare. Este vorba de o calitate, de un rol pe care credința poporului creștin, în devoțiunea sa delicată și genuină față de Mama Cerească, le-a simțit dintotdeauna".
Pontiful a făcut trimitere la marele eveniment pe care Biserica primelor veacuri l-a trăit la Conciliul Ecumenic din Efes, când a fost definită în mod oficial maternitatea dumnezeiască a Fecioarei Maria. Papa Francisc a remarcat că adevărul despre maternitatea dumnezeiască a Mariei a găsit ecou la Roma unde, la scurtă vreme, a fost construită Bazilica Santa Maria Maggiore, primul sanctuar marian din Roma și din tot Occidentul, în care se venerează și astăzi imaginea Maicii lui Dumnezeu "Theotokos" cu titlul de "Salus Populi Romani", "Salvarea Poporului Roman". Sfântul Părinte a preluat o pagină de istorie și credință scrisă de poporul lui Dumnezeu din Efes cu ocazia marelui Conciliu Ecumenic din 431. "Se povestește că în timpul Conciliului, locuitorii din Efes s-au adunat la ușa Bazilicii în care se reuneau Episcopii și au strigat: 'Maica lui Dumnezeu!'."
"Cerând să definească în mod oficial acest titlu al Fecioarei Maria, credincioșii au arătat că recunosc maternitatea ei dumnezeiască. Este atitudinea spontană și sinceră a fiilor care își cunosc bine Mama, pentru că o iubesc cu nespusă afecțiune. Mai mult, este acel 'sensus fidei' (simțul credinței) al sfântului popor credincios al lui Dumnezeu, care niciodată, în totalitatea sa, nu greșește". "Maria - a reluat Pontiful - este dintotdeauna în inima, devoțiunea și, mai ales, pe drumul de credință al poporului creștin. 'Biserica merge în timp... și în acest drum înaintează pășind pe itinerarul parcurs de Fecioara Maria» (Papa Ioan Paul al II-lea, Enciclica Redemptoris Mater, nr. 2). Itinerarul nostru de credință este la fel cu cel străbătut de Maria, de aceea o simțim în chip deosebit aproape de noi! Cât privește credința, în jurul căreia se articulează întreaga viață creștină, Maica lui Dumnezeu a împărtășit condiția noastră, a trebuit să meargă pe aceleași drumuri bătătorite de noi, uneori anevoioase și întunecate, a trebuit să înainteze în 'pelerinajul credinței' (Lumen Gentium, nr. 58).
"Drumul nostru de credință", a continuat Papa, "este legat în mod inseparabil de Maria din momentul în care Isus, murind pe cruce, ne-a dăruit-o de Mamă spunând: 'Iată mama ta'. Aceste cuvinte au valoare de testament și dau lumii o Mamă. Din acel moment, Maica lui Dumnezeu a devenit și Mama noastră! În ceasul în care credința discipolilor era măcinată de multe încercări și incertitudini, Isus o încredințează lor pe cea care a fost prima care a crezut și a cărei credință nu avea să se stingă niciodată. Și 'femeia' a devenit Mama noastră în momentul în care l-a pierdut pe Fiul ei dumnezeiesc. Inima ei rănită s-a lărgit pentru a face loc tuturor oamenilor, buni și răi, tuturor, și i-a iubit așa cum i-a iubit Isus. Femeia care la nunta din Cana Galileei și-a oferit contribuția de credință pentru manifestarea faptelor minunate ale lui Dumnezeu în lume, pe Calvar a ținut aprinsă flacăra credinței în învierea Fiului, și o împărtășește celorlalți cu afecțiune de Mamă. Maria devine astfel izvor de speranță și de bucurie adevărată!"
"Maica Mântuitorului merge înaintea noastră și nu încetează să ne întărească în credință, în vocație și în misiune. Prin exemplul ei de umilință și disponibilitate față de voința lui Dumnezeu, Maria ne ajută să traducem credința noastră într-o vestire a Evangheliei, o vestire făcută cu bucurie și fără frontiere. În acest fel, misiunea noastră va fi roditoare, pentru că este modelată după maternitatea Mariei". "Îi încredințăm ei itinerarul nostru de credință, dorințele inimilor noastre, necesitățile noastre, nevoile lumii întregi, mai ales foamea și setea de dreptate, de pace și de Dumnezeu. Și o invocăm cu toții împreună, și vă îndemn să o invocați de trei ori, imitându-i pe frații aceia din Efes, spunându-i 'Maica lui Dumnezeu': 'Preasfântă Maică a lui Dumnezeu! Preasfântă Maică a lui Dumnezeu! Preasfântă Maică a lui Dumnezeu!'"
(Sursa: Radio Vatican)
Legături:
•Textul integral al predicii papale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1181, Ultimul acces: 2019-05-27 01:48:06