Sarbatoarea Botezului Domnului in Arhiepiscopia Targovistei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sărbătoarea Botezului Domnului în Arhiepiscopia Târgoviștei

[2014-01-07]
Luni, 6 ianuarie 2014, cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, însoțit de un sobor preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși, iar la finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba Aghiazmei celei mari, în fața sfântului locaș, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
În cuvântul său de învățătură, Înaltul Ierarh a amintit de semnificația duhovnicească a acestui mare praznic împărătesc, evidențiind faptul că Botezul Domnului se referă la faptul că Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, oferindu-ne pildă de mare iubire și smerenie, a luat în mod real asupra Sa păcatele lumii, fiind cu adevărat Mântuitorul și Răscumpărătorul omului din sclavia păcatului, răului și a morții. Botezul Domnului este unul din momentele importante ale operei de mântuire realizată de Mântuitorul Hristos pentru noi oamenii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 564, Ultimul acces: 2021-02-28 04:36:17