Cuvant al Sfantul Ioan Gura de Aur intru lauda Sfantului Ioan Inaintemergatorul Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Cuvânt al Sfântul Ioan Gură de Aur întru lauda Sfântului Ioan Înaintemergătorul Domnului

[2014-01-06]
Să aducem laudă acum Sfântului Ioan Botezătorul. Cu dor să îl încununăm pe el, decât care nu s-a ridicat altul mai mare între cei născuți din femeie, după cuvântul Stăpânului. Căci nimic nu a făcut cinste profetului cum i-a făcut faptul de a-L fi botezat pe Domnul. Așadar, să mergem la stăpânescul botez cel care l-a strălucit cel mai mult pe Înainte Mergătorul Împăratului cerurilor și să călătorim cu dor în ținuturile Iudeii din care să rodim venirea bunătăților.
Să aducem laudă acum Sfântului Ioan Botezătorul. Cu dor să îl încununăm pe el, decât care nu s-a ridicat altul mai mare între cei născuți din femeie, după cuvântul Stăpânului. Căci nimic nu a făcut cinste profetului cum i-a făcut faptul de a-L fi botezat pe Domnul. Așadar, să mergem la stăpânescul botez cel care l-a strălucit cel mai mult pe Înainte Mergătorul Împăratului cerurilor și să călătorim cu dor în ținuturile Iudeii din care să rodim venirea bunătăților. Sau, mai curând, să scriem prin cuvinte faptele și să adunăm aici rodul celor cunoscute. Pe acel Iordan ce L-a primit pe Însuși Creatorul lui pogorât în trup, să-l lăsăm să curgă prin mijlocul nostru și să ni-l închipuim pe Ioan Botezătorul stând pe malurile râului și să-L privim pe Stăpânul apropiindu-Se de propria slugă și botezându-Se de către el și, adeverit prin pogorârea din cer asupra Lui a Duhului Sfânt, să ne închinăm noi, închinătorii Sfintei Treimi Celei de o ființă, Tatălui Care Îl mărturisește pe Fiul, și Fiului mărturisit și Duhului Sfânt Care adeverește. Să urmărim în cartea Evangheliilor care ne călăuzește pe noi la cele dorite și ținându-ne de dumnezeieștile citiri ca de niște urme să alergăm la taina cea slăvită a lumii. „Și a venit atunci, zice, Iisus la din Galileea la Ioan în Iordan ca să fie botezat de el”.
La Iordan a venit Stăpânul. Căci nu a lucrat nimic fără de vreme sau fără rost comoara înțelepciunii, ci pe fiecare dintre lucrurile pe care le-a rânduit mai dinainte pentru noi le-a și săvârșit la bună vreme. Fiind Dumnezeu și Creator a toată vremea și răstimpul a făcut timpul și prin venirea Lui acolo tocmai la vreme, ca niște flori, a pus începuturi celor ce aveau să fie de la El. „Atunci a venit Iisus”... Atunci. Când atunci? Când toate ale vârstei au ajuns la maturitate, când orice făptură ajunge la apogeul ei, când desăvârșirea trupului și a sufletului era în plină strălucire.
Când a ajuns la vârsta de treizeci de ani, om desăvârșit fiind, atunci cu adevărat a primit Iordanul și a venit cu păcătoșii, fără de păcat fiind, la Botezător, și plecându-și capul sub mâna aceluia, a stăruit să primească botezul. Iar Ioan Botezătorul, cunoscându-L cu exactitate pe Cel pe Care L-a cunoscut de la Tatăl încă din pântecele maicii sale, atunci cu frică mare și cutremur retrăgându-și mâna de pe capul Lui zise: ce voiește să însemneze această străină minune? Ce este priveliștea aceasta smerită și blândă a acestei purcederi? Mie îți pleci capul, Cela ce ești cap Bisericii? Mie îți pleci capul,
Cel ce ai plecat cerurile venind pe pământ? Mie îți pleci capul, Cel ce ai cap pe Dumnezeu? Mie îți pleci capul, Căruia Heruvimii se închină? Mie îți pleci capul, pe Care Serafimii Îl slăvesc și se cutremură? Mie îți pleci capul, Cel ce pe Adam și pe Eva în rai ca într-un iatac de nuntă, cu veșminte de nuntă i-ai împodobit, punându-le pe cap cunună, le-ai dăruit binecuvântarea nașterii de fii și ai zis către ei: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul.”[1] Cel ce a întemeiat firea prin Cuvânt, a pus în rânduială prin El întocmirea firii, Cel ce a luptat împotriva odraslei morții, Cel ce învârte roata vieții după cum voiește, Cel ce umple de toată sfințenia capetele ce se pleacă ție spre botez, Cel neîncăput cu nici un chip, Cel ce izvorăște râuri de milostiviri, pe Acela voiești să Îl cufunzi în Iordan? Și Tu Cel ce ai făcut apele, ai ales să Te unești cu ele și ceri Botezul pe care Tu mi l-ai dat mie spre iertarea datoriilor? Și ce trebuință ai de botezul pocăinței, Însuți fiind Cel ce miluiești pe cei ce se pocăiesc? Ce trebuință ai Tu de un astfel de leac, Cel ce vindeci numai prin poruncă rănile altora?
Pentru ce Îți trebuie pocăință Ție, Celui ce ai făcut vrednicia binecuvântării[2]? Oare nu te-ai amestecat cu oamenii pogorându-Te, Cel ce ești singur iubitor de oameni? Tu, Cel ce ai luat chipul robului pe care Tu l-ai plăsmuit și prin aceasta ai sfințit chipul Tău pe care diavolul l-a nimicit, reînnoindu-l precum ai binevoit. Tu te-ai făcut părintele nostru, al tuturor. Oare nu prin Tine a fost reprimit Adam cel izgonit? Oare nu prin Tine împărățește neamul cel osândit oarecând? Oare nu prin Maria a înviat Eva cea căzută? Oare nu ai venit voind să îi faci pe oameni asemenea îngerilor? Oare nu Tu ai pierdut fărădelegea de pe pământ ca pe una care a uneltit împotriva neamului omenesc? Și nu Tu ai adus binecuvântarea ca maică a neamului omenesc?Oare nu tu alungi noaptea întunecată a înșelării? Și nu Tu răsari ziua cunoștinței de Dumnezeu celor ce vor să privească frumusețea ei? Oare nu Tu ai răspândit lumina adevărului tuturor sufletelor? Oare nu ai risipit ca fumul norii necredinței? Și oare nu ai răspândit pretutindeni, ca soare al dreptății încins cu norul alb al trupului celui fără de prihană razele dumnezeirii? Și nu feciorelnic ești la chip, la umblet, la trup, la cuget, la minte și la suflet? Și nu din Fecioară feciorelnic trup Ți-ai gătit Ție? Oare nu cumva virtuți precum acestea vor fi având nevoie de întoarcere și pocăință?
Pentru care pricină să Te botez acum pe Tine în Iordan, Cel ce ai făcut Iordanul și Cel ce ai dăruit nouă botezul și om Te-ai făcut din iubire de oameni? Nu este întru Tine nici urmă de fărădelege, nici urmă de pată a păcatului nu întinează trupul Tău cel fără de pată. Și nici un vicleșug nu a ieșit vreodată din gura Ta. Și ai închis veninul de aspidă de pe buzele Iudeilor, căci sunt pui de viperă și limbile lor au odrăslit vicleșug. Iar din gura Ta au izvorât izvoarele vieții veșnice. Căci fiind Viața, Cuvintele Vieții ai grăit și ai dăruit.
Cum oare Dăruitorul vieții prezente și viitoare fiind, ai venit la râul celor săraci? Căci toți ceilalți de mine botezați acestea le aud de la mine: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor”[3] și credeți în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Unul Născut. Dar la botezul Tău ce voi spune, ce voi grăi? Voi spune oare Ție: Pocăiește-te? Și cine va primi pocăința Ta? Căci cine altul este mai mare decât Tine, Dumnezeu fiind? Voi spune: „Pocăiește-Te, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!” Voi putea vesti oare Împărăției Împărăția? Și Ție voi grăi despre Tine? Tu nu cunoști oare Împărăția cerurilor pe care, venind, ai adus-o oamenilor din cer? Voi spune Ție: Crezi în Domnul Iisus Hristos? Pe Tine Te voi îndemna să crezi în Tine? Cine oare vreodată a fost sfătuit ca Însuși în Sine să creadă?
Căci trebuie să crezi că Cel ce vine este Dumnezeu! Dar Tu ești Dumnezeu și Tu ești Fiul lui Dumnezeu, deși la-nfățișare ești om și trebuie crezut că ești drept mai presus de toți. Dar voi spune Ție: crede în Tatăl Tău? Dar când ai fost văzut necredincios și potrivnic Tatălui? Când vreodată, fiind născut din Dumnezeu, Te-ai despărțit de dumnezeire? Ce voi spune așadar către Tine? Crezi în Duhul Sfânt. Dar El în Tine este și cu Tine este, în chip nedespărțit. „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?”[4]
Fiul cel Unul născut al lui Dumnezeu vine la Fiul lui Zaharia? Cel ce a ieșit din Fecioară vine la cel ieșit din cea stearpă? Cel ce nu a dezlegat fecioria Maicii, la cel ce a dezlegat sterpiciunea celei ce l-a născut? Cel încă din pântecele Maicii închinat, la cel care din pântece I-a cunoscut stăpânia? Cel Întrupat, la glasul din pustie, Cel atât de Înalt, la cel atât de mic? Stăpânul întregii făpturi, la slujitorul cel nevrednic de bunătatea Ta? Cel bogat cu firea, la cel sărac prin fire, dar bogat numai prin harul Tău? Cel ceresc și pământesc, la cel numai pământesc?
Cel ce are dumnezeirea de sus și omenitatea de jos, la cel odrăslit numai din cele de jos? Un atât de mare Stăpân la mine, un slujitor atât de mic. Dar robul nu îl eliberează nicicum pe Stăpân, nici sfeșnicul nu poate lumina soarele, nici lutul nu îl modelează pe olar, nici oaia nu îl paște pe păstor. Nici Înainte Mergătorul nu Îl mărește pe Împăratul. Râul nu poate purta dumnezeirea Ta, râul nu cuprinde pe Cel pe care cerurile nu Îl încap, Iordanul nu Îl poate spăla pe Creatorul lui, apa a recunoscut pe Făcătorul lui, aceste ape nu cunoșteau lumina, și eu voi cuteza să aduc slujirea? Sufletu-mi e cuprins de amețeală, mâna, tremurând, se teme să se apropie de Preasfântul Tău trup.
Ce voi face? Cum voi ieși din încurcătură? Mă și înfricoșez de Tine, dar și însetez de Tine, să fug nu îndrăznesc, să m-apropii nu am curajul, și să Botez mă înfricoșez, dar și să primesc sfințire însetez. „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine. Eu sunt învățat să mă închin Ție, iar nu să Te botez. Mai degrabă îmi înclin eu grumazul sub dreapta Ta. Binecuvintează-mă pe mine, Cel ce ai binecuvântat pe drepții cei din veac. Fă-mă Tu pe mine astăzi să săltez iar în apele Iordanului, cum m-ai făcut oarecând să săltez în pântecele maicii mele”. Da, zice Stăpânul, o, Botezătorule, mă minunez de evlavia ta, și caut la buna ta credință. Te-ai făcut vestitor împreună cu Mine al Împărăției Mele, dar trebuie să fii și slujitorul iconomiei Mele.
Eu am venit la tine, fiindcă îți este de folos ție și celor care vin la tine. Am venit la tine pentru ca toți oamenii să vină la Mine. M-am pogorât din cer, dar sunt întreg în sânurile Tatălui Meu, pentru ca să Îl împac pe Ziditorul cu făptura mâinilor Sale. Am venit Eu Cel ce sunt, ca să-i prind pe cei prigoniți. Am venit ca om, deși sunt Dumnezeu, pentru ca pe oameni să-i fac Dumnezei. Am luat de la voi maică săracă, pentru ca voi să puteți să-L chemați Tată pe Părintele Meu. M-am hrănit ca prunc cu hrană din lapte pentru ca să Mă dau pe Mine hrană celor credincioși Am fost înfășat în legători de prunc pentru ca să rup legăturile fărădelegii. Nu m-am întins în pat împărătesc, ci într-o iesle săracă, pentru ca după sălășluirea Mea în iesle, nimeni dintre ființele cugetătoare să nu socotească nicidecum necuvântătoare lipsa măririi.
Am primit în trupul Meu tăierea împrejur pe care Eu mai dinainte am rânduit-o, pentru ca să aduc mai apoi tăierea împrejur cea nefăcută de mână. Am adus jertfa cerută ca Întâi născut, Eu, Cel Unul născut, pentru ca să o preschimb și să Mă aduc pe Mine jertfă străină. Am fugit în Egipt, dar nu am încetat să fiu refugiu tuturor. M-am făcut prunc tânăr, bărbat desăvârșit, apoi, precum vezi, ca să dăruiesc desăvârșirea celor nedesăvârșiți, am venit pentru orice vârstă, ca să zidesc orice vârstă printr-un progres treptat. Am venit și la râu, ca să-i fac pe cei pământești să urce la cer. Și primesc acest botez pentru a dărui ucenicilor mei reînnoirea botezului. Am primit pogorârea, ca să primesc nașterea cea după trup. Ca un dătător de Lege cinstesc îndreptările Legii, pentru ca să înnoiesc semnele harului; ca un doctor însănătoșind, am primit leacul [cuvenit] celor bolnavi, fără a avea nevoie de el, pentru ca un nou sprijin să dau colimvitrei celor deznădăjduiți. Voi primi oare crucea pentru păcătoși și mă voi feri de o curățire nevătămătoare?
Voi răbda îngroparea cea de trei zile și nu voi săvârși o cufundare fără de durere? Voi răbda oare pogorârea în însuși adâncul iadului și nu mă voi lăsa cufundat în apele râului? Botează-Mă așadar pe Mine, Cel ce voi boteza pe cei care vor voi să se mântuiască. Botează-Mă pe Mine, Cel ce voi ridica la înălțimea cerească firea botezată a oamenilor celor din păcate. Botează-Mă, ca om aici jos, pe pământ, pe Cel preamărit sus, întru înălțime de îngeri. Fii slujitor iscusit al tainelor mele, schimbă cererea în bună faptă.
Pune opreliște limbii și întinde mâna ta spre faptă. Îndrăznește și pune mâna pe capul Meu, ca să primești bun câștig pentru tine din participarea ta la botezul Meu, iar tu să te numești Botezător. Lasă acum, botează-Mă și teologhisește atunci. Dar acum botează-Mă și lasă pe-atunci închinarea. „Căci acum se cuvine nouă a împlini toată dreptatea.”[5] Nimic nu preamărește pe cel înalt cât smerenia de voie, căci nu faptele pline de bunăvoință cinstesc cu adevărat ceea ce este înalt, ci smerenia și tăierea voii. Atunci L-a lăsat Ioan, strigând către El: Iată, Stăpâne, slujitor mă fac rânduielii Tale, fiindcă cele ce nu știam am aflat, și pe acestea, bucurându-mă, le săvârșesc. Iată, pun dreapta mea pe capul Tău, fiindcă Tu ai poruncit astfel. Și eu sunt robul Tău și fiul roabei Tale. Căci și mâna mea este făptura Ta și râul acesta își are curgerea din stăpânia Ta și apele acestea sunt făptura mâinilor Tale și botezul acesta este darul Tău și numai Tu singur cunoști ceea ce se lucrează prin taina aceasta.
Botează-Te, botează-Te, mă rog, și mântuiește cum voiești pe cele pe care Tu le-ai făcut cu mâna. Eu sunt fericit că pentru Tine născându-mă în chip străin și în chip străin fiind hrănit [de Tine] în pustie, acum mă învrednicesc de o asemenea slujire. Fericit sunt fiindcă m-ai socotit vrednic de a lucra o asemena taină O! mână! Câtă înălțime! O, organ de lut! De câtă cinste te-ai învrednicit! Iubitorule de oameni și multdăruitorule Doamne, după ce ai amestecat harul Tău cu apele Iordanului și după ce ai dăruit acestora cufundarea Ta ca o frământătură a sfințeniei (îngenunchez, Stăpâne!) ridică-Te, primește firea omenească muribundă și îmbolnăvită, cerceteaz-o că este aprinsă de arșiță ridic-o din pământ ca dintr-un pat zvârcolindu-se și suferind de felurite patimi.
Ca un doctor depărtează bolile ei, pe Tine Te așteaptă șchiopii, ca să alerge la Tine, Care le vorbești, pe Tine Te așteaptă orbii, ca să Te vadă pe Tine. Glasul Tău îl ascultă toți morții cei din veac, pentru Înviere, de venirea Ta însetează cei ce plâng în cuptorul nenorocirilor. Fii tuturor aproape ca roua vindecării. „Și botezându-Se Iisus, a ieșit din apă. Și iată, I S-au deschis Lui cerurile și a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel și a stătut asupra Lui. O, Taină străină și neasemuită! Cerul de sus Se închină pe care râul pentru puțină vreme L-a cuprins, iar Duhul Sfânt L-a mărturisit pe Cel pe Care robul L-a botezat. Și iată, glas din cer S-a auzit, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.
Acesta este cel botezat, nu pentru propria Lui trebuință, ci numai din iubire de oameni, Cel mărturisit de Duhul Sfânt, Cel propovăduit de Mine, Care L-am cunoscut pe El, Cel născut din Mine mai înainte de veci, iar acum din Maria născându-Se cu trupul, Cel de o fire cu Mine și cu voi, Cel împreună-veșnic cu Mine și de același chip cu chipul vostru, Făcătorul lui Adam și sămânța lui David, creatorul Fecioarei și Fiul Fecioarei, Cel prevestit și Cel descoperit. Cel recunoscut prin credință și prin vedere. Cel desăvârșit în dumnezeire și desăvârșit în omenitate. (Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit). „Acesta este Fiul Meu cel iubit.”
Acesta este Fiul Meu Care, ca Dumnezeu a făcut minuni, iar ca om a pătimit. Căci nu poate crucea să încapă pe Cel prin fire nedespărțit de Mine. Acesta pironit în cuie este Fiul Meu cel iubit. Căci cuiele nu vatămă dumnezeiasca Lui fire, Acesta, Care pătimește este Fiul Meu, căci nu poate pătimirea să-L despartă de dumnezeire, Acesta este Cel omorât de voie și venind la moarte, este Fiul Meu. Căci cu dumnezeirea nu poate muri, nici nu voiește, nici nu poate. Căci moartea nu biruiește Viața, iar moartea nu poate cuprinde nemurirea. Acesta Care S-a ridicat din morți este Fiul Meu. Ca ziditor a toate, a ridicat templul trupului Său îngăduind să fie nimicit de dușmanii Lui. Acesta care cu acest trup a urcat la ceruri de care nu a fost nicicând despărțit, este Fiul Meu.
Cine îl primește pe El pe Mine Mă primește împreună cu El. Cel ce se închină Lui Mie Mi se închină. Cel ce crede în El, în Mine crede și cine Îl disprețuiește pe El, pe Mine Mă disprețuiește. Ocara Fiului pe Tatăl lovește. Cel ce Îl primește pe El și nu precupețește nimic, ci Îl cinstește cu simplitate, fericit este. „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” Cei păcătoși alergați la Cel ce ridică păcatul lumii. Cei osândiți primiți pe Judecătorul cel iubitor de oameni. Cei omorâți de păcate alergați la izvorul vieții. Acestea sunt darurile cele bune care vin din lauda Botezătorului. Pe acestea toate ni le dăruiește Cel ce pentru noi S-a arătat, Stăpânul Hristos, Dumnezeul nostru. Acestuia fie slava și puterea împreună cu Tatăl și cu Preasfântul și de viață Făcătorul Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
[1]Fc. 1:28.
[2]Se referă la preoție, n. trad.
[3]Mat. 3:2.
[4]Mat. 3:14.
[5]Mat. 3:15.
(Articol postat pe doxologia.ro la 5 ianuarie 2014)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 563, Ultimul acces: 2021-02-22 16:26:54