Cinstirea „Sfantului Ioan Botezatorul” la Ramnicu Valcea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Cinstirea „Sfântului Ioan Botezătorul” la Râmnicu Vâlcea

[2014-01-07]
Biserica parohial㠄Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea a îmbrăcat astăzi, 7 ianuarie 2014, în ziua prăznuirii „Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, haine de sărbătoare. Peste o mie de râmniceni au participat astăzi la Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, la biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, din cartierul vâlcean 1 Mai, care și-a serbat ocrotitorul.
În cadrul Sfintei Liturghii, potrivit arhiram.ro, Preasfințitul Episcop Emilian Lovișteanul, a rostit un cuvânt de învățătură în care a istorisit viața și activitatea Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul Domnului Iisus, subliniind rolul său la Botezul Domnului, și îndemnându-i pe credincioși să îl păstreze drept model de smerenie și sfințenie în lucrarea lor pentru mântuirea sufletului.
La final, Părinții Ierarhi i-au felicitat pe părinții slujitori prof univ. dr. Ilie Ivan, profesor la Catedra de Catehetică și Omiletică din cadrul Facultății de Teologie „Sfânta Muceniță Filofteia” din Pitești și prof. dr. Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Rm. Vâlcea, pentru frumoasa activitate pastorală și misionară desfășurată în cadrul parohiei, dar și în sectorul didactic și pedagogic, i-a binecuvântat pe toți credincincioșii prezenți și le-a urat un călduros „La mulți ani!” tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.
Răspunsurile la strană au fost date de corul „Euphonia” condus de maestrul dirijor prof. Mihail Ștefănescu, Directorul Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea
La sărbătoare au mai luat Părintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarh Eparhial, Domnul Ing. Ion Câlea, Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Domnul Ing. Emilian Frâncu, Primarul Râmnicului, alte oficialități de stat locale și centrale și numeroși credincioși din municipiu și din împrejurimi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 489, Ultimul acces: 2020-09-27 10:48:33