Sfantul Ioan Botezatorul cinstit la Pitesti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sfântul Ioan Botezătorul cinstit la Pitești

[2014-01-07]
Credincioșii Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din municipiul Pitești au sărbătorit astăzi, 7 ianuarie 2014, hramul bisericii. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat cu acest prilej Sfânta Liturghie arhierească.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția sa a îndemnat pe cei prezenți să împlinească cuvântul rostit de Sf. Ioan Botezătorul care ne cere să ne îndreptăm viața pentru că Împărăția Cerurilor este aproape. De asemenea Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a mulțumit credincioșilor din municipiul Pitești pentru grija și dragostea pe care o au față de Biserica lui Hristos. În final a fost oficiată slujba parastasului pentru ctitorii bisericii, iar credincioșii prezenți au primit din partea parohiei diferite daruri, după cum ne-a transmis pr. Necula Ciprian.
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Pitești a fost construită în anul 1888, în locul unei biserici de lemn din secolul al XVII–lea. Printre ctitorii principali ai acestui sfânt lăcaș de rugăciune se numără și episcopul Ghenadie al Argeșului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1097, Ultimul acces: 2024-04-15 09:35:19