Traditii de Boboteaza la Talmaciu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Tradiții de Boboteaza la Talmaciu

[2014-01-08]
La inițiativa preotului paroh Ilie Gusan și a conducerii locale, cu ocazia praznicului Botezului Domnului, în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Tălmaciu, județul Sibiu, au avut loc mai multe manifestări liturgice și culturale. Astfel, în dimineța sărbătorii au fost oficiate slujba Utreniei și slujba Sfintei Liturghii, biserica fiind arhiplină. Imediat după acestea a avut loc procesiunea spre piața din centrul parohiei la care au participat sute de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a membrilor Grupului psaltic „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.
După slujba de sfințire a apei, o parte a tinerilor de la Junii Sibiului au oferit celor prezenți un amplu program cultural-artistic care a înfrumusețat într-un mod plăcut acesată zi de prăznuire.
„Prin acestă frumoasă manifestare liturgică și culturală care a avut loc în parohia noastră, am dorit să arătăm tuturor celor prezenți frumusețea tradițiilor noastre care trebuiesc continuate în această localitate deoarece sunt transmise de la străbunii noștri”, a spus părintele Gusan potrivti mitropolia-ardealului.ro.
Totul s-a terminat cu o agapă frățească la care a participat primarul orașului alături de pr. paroh și credincioși.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2888, Ultimul acces: 2020-07-03 10:59:38