Sarbatoarea Sfintei Tatiana la Catedrala mitropolitana din Craiova - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sărbătoarea Sfintei Tatiana la Catedrala mitropolitană din Craiova

[2014-01-09]
În fiecare an, la 12 ianuarie, Sfânta Muceniță Tatiana diaconița este sărbătorită în mod deosebit la Craiova, în Catedrala mitropolitan㠄Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, care adăpostește o parte din sfintele sale moaște, alături de cele ale Sfinților Nifon, Serghie și Vah. Momentele liturgice dedicate prăznuirii sfintei mucenițe vor începe sâmbătă seara (11 ianuarie), când sfintele sale moaște vor fi purtate în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane. Slujba Vecerniei unită cu Litia, care va începe la ora 17.00, va fi urmată de procesiunea cu racla în care se găsesc moaștele Sfintei Tatiana, ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah și ale Sfântului Ierarh Nifon, după cum informează mitropoliaolteniei.ro
Duminică, 12 ianuarie, în zi de prăznuire a Sfintei Tatiana, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de Grupul psaltic “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, dirijat de prof. Victor Șapcă.
Moaștele Sfintei Tatiana au fost aduse în țara noastră de către boierii Craiovești de la Constantinopol, după anul 1453. Ele au fost așezate inițial la Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea. De aici au fost mutate de către Sfântul voievod Neagoe Basarab la Biserica Domnească din Curtea de Argeș. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul Sfintei a fost adus la Catedrala mitropolitană din Craiova, unde se găsește și astăzi spre cinstire și închinare, alături de moaștele Sfinților Mucenici Serghie și Vah și ale Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 551, Ultimul acces: 2021-02-26 05:46:18