Papa Francisc i-a primit pe sediarii pontificali - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc i-a primit pe sediarii pontificali

[2014-01-10]
Sediarii pontificali, care, conform tradiției, reprezintă cel mai vechi grup din Vatican, dinainte chiar de Garda Elvețiană, existând din secolul al XIV-lea, au fost primiți în această dimineață de Papa Francisc în Aula Consistoriului. În mod tradițional, aceștia aveau onoarea de a-l purta pe Pontif pe tron pe o platformă înălțată, în timpul celebrărilor liturgice. De asemenea sediarii transportă sicriul cu Pontifii decedați, după cum s-a putut vedea la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Actualmente ei fac parte din personalul apartamentului pontifical, primindu-i pe vizitatori și ajutând la audiențele generale din Piața San Pietro și la alte ocazii în care Papa se întâlnește cu credincioșii.
În discursul său, Papa Francisc a amintit că ne aflăm încă în timpul Crăciunului, subliniind că misterul nașterii lui Isus "ne cheamă pe toți să dăm mărturie în viețile noastre despre umilința, simplitatea și spiritul de slujire învățate de la El". "În activitatea voastră de zi cu zi aveți și voi ocazia de a imita aceste trăsături ale Fiului lui Dumnezeu, care nu a venit să fie slujit, ci să slujească. Experimentată cu această atitudine interioară, munca poate fi transformată în apostolat, o ocazie prețioasă pentru a comunica bucuria de a fi creștini tuturor celor pe care îi întâlniți." Pontiful a subliniat că în aceste luni a devenit conștient de idealurile care îi inspiră de sediari: "iubirea pentru Biserică și pentru Sfântul Scaun, primirea cu cordialitate, răbdarea, calmul și seninătatea, constituind o frumoasă carte de vizită pentru toți cei care vin să viziteze Palatul Apostolic și să îl întâlnească pe Succesorul lui Petru. Pentru aceasta vă mulțumesc cu cordialitate și vă sunt dator. Vă ofer urările mele de pace. Vă promit rugăciunile mele și puteți conta pe mine. Vă mulțumesc."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 514, Ultimul acces: 2021-02-24 05:41:45