Sfantul Ierarh Grigorie de Nyssa sarbatorit la Biserica Domnita Balasa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sfântul Ierarh Grigorie de Nyssa sărbătorit la Biserica Domnița Bălașa

[2014-01-10]
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat astăzi, 10 ianuarie 2014, Sfânta Liturghie la Biserica „Domnița Bălașa” din București, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a sute de credincioșii, cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului spiritual al bisericii: Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Nyssei.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a arătat că Sfântul Ierarh Grigorie este unul dintre cei mai erudiți teologi creștini: „Sfântul Ierarh Grigore împreună cu Sfântul Dionisie Areopagitul din secolul al V-lea și cu Sfântul Maxim Mărturisitorul din secolul al VII-lea sunt teologii care bun bazele marii spiritualități din prima parte a mileniului al II-lea cunoscut sub numele de isihasm. Prin isihasm s-a cultivat curățirea inimii, lucrarea de dezpătimire, ca sufletul curat să se poată uni mistic cu Dumnezeu și această unire să după la vederea lui Dumnezeu mai presus de fire. Să învățăm din viața și gândirea Sfântului Grigore de Nyssa cât de importantă este rugăciunea în viața noastră, cât de importante sunt lepădarea păcatului și dezpătimirea, ca printr-o inimă curată, prin rugăciune și prin progres continuu să ne putem îndrepta asemenea lui Moise la întâlnirea cu Dumnezeu”.
Biserica Domnița Bălașa adăpostește un fragment moaștele Sfântului Grigorie de Nyssa de aproximativ 40 de ani, iar relicvariul cu sfintele odoare datează din anul 1792.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 446, Ultimul acces: 2020-08-03 00:34:04