Benedict si Francisc: doi Papi cu abordari complementare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Benedict și Francisc: doi Papi cu abordări complementare

[2014-01-14]
Federico Cenci
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Teme: Interviu
Etichete: Papa Benedict al XVI-lea Papa Francisc

Doi Papi

Doi Papi
Jurnaliștii prezenți în Sala de Presă a Vaticanului în după-amiaza zilei de 13 martie 2013 nu vor uita niciodată acel moment. Vestea despre fumul alb a venit ca o izbucnire contagioasă de entuziasm. Zâmbete, îmbrățișări și strigăte de jubilare au luat locul, timp de câteva minute, aplombului obișnuit care domnește suveran în anumite locuri. În sfârșit, după săptămâni de scaun vacant, poporul creștin putea să-l cunoască pe noul său Sfânt Părinte. Salvatore Izzo, vaticanist de cursă lungă, trimis de AGI, amintește că a fost printre cei mai gălăgioși și însuflețiți. La zece luni distanță, explică faptul că acel entuziasm era justificat. În interviul care urmează, Izzo revine asupra retragerii Papei Benedict al XVI-lea - de care este profund legat - și analizează pontificatul Papei Francisc, un Papă "dus de mână de către Domnul".

- Care sunt motivele care, după părerea dumneavoastră, l-au condus pe Papa Benedict al XVI-lea la retragere?

- Ziua de 11 februarie 2013 a fost probabil ziua cea mai dureroasă din viața mea, alături de cea a morții tatălui meu. Spun aceasta pentru că întrebarea dumneavoastră atinge o temă foarte delicată pentru mine și nu aș vrea să fiu greșit înțeles. Mai întâi doresc să afirm că nu consider că există vreun motiv pentru a nu crede în motivația pe care o persoană serioasă și onestă cum este Papa Benedict al XVI-lea a dat-o pentru gestul său: progresiva dispariție a vigorii necesare, atât a trupului cât și a sufletului, pentru a conduce Biserica într-un timp dificil. În pofida vârstei înaintate, timp de 7 ani s-a dăruit cu extraordinară generozitate și eficacitate: l-am urmat în toate călătoriile și nu pot să uit cum a știut "să cucerească" de exemplu Statele Unite și Marea Britanie, sau pe tinerii din Australia și întreaga populație libaneză. Ca să nu vorbim despre Cuba, despre Țara Sfântă și despre minunatele vizite mariane la Lourdes, Fatima și Loreto. Și era în ordinea lucrurilor ca la 86 de ani să nu se poată simți în măsură să țină pasul necesar pentru a conduce poporul nostru aflat pe drum.

Însă personal cred că la această condiție de oboseală și slăbiciune, simțită în fața gravității problemelor care mai trebuiau înfruntate, începând de la ultra-necesara reformă a Curiei, au contribuit în același timp mulți: nu pot uita că Papa a fost izolat, ofensat, calomniat, trădat și la sfârșit chiar furat în casa lui. Pentru a înțelege prin ce a trecut în acești ani, trebuie să recitim ceea ce a scris în scrisoarea adresată tuturor Episcopilor despre "cazul Williamson" și în cea adresată catolicilor din Irlanda răniți de abuzuri, pe care le consider două documente foarte importante și revelatoare ale sfințeniei personale a lui Joseph Ratzinger. Cuvintele cu care a descris agresiunea îndurată după iertarea excomunicărilor și lacrimile pe care le-a vărsat cu victimele delictelor săvârșite de preoți mi-au revenit în minte în timp ce trebuia să prezint la AGI - și a fost pentru mine foarte greu - ceea ce s-a întâmplat în Consistoriul în care, fără nici un preaviz, Papa Benedict al XVI-lea a anunțat retragerea sa.

- Este posibil ca Eminența Sa Cardinalul Bergoglio să fi fost candidatul dorit și de Papa Benedict al XVI-lea?

- Sincer, nu cred că Papa emerit avea unul sau mai mulți candidați. Cred în schimb că Papa Benedict al XVI-lea s-a încredințat complet Domnului, încrezător că Duhul Sfânt - așa cum a spus după aceea Papa Francisc la 16 martie, la întâlnirea cu jurnaliștii - după ce i-a sugerat retragerea, conducea și alegerea succesorului. Cred că la aceste lucruri trebuie privit cu un spirit de credință (altminteri nu se înțelege nimic) și Joseph Ratzinger este un om cu o profundă credință. Cât privește ipotezele pe care le-ar fi putut face Papa Benedict - asemenea tuturor -, în acele ore ale așteptării, chiar dacă își amintea cu siguranță de multele voturi pe care le-a avut Bergoglio în 2005, nu pare că a vorbit vreodată despre posibilitatea concretă a unei alegeri a lui în Conclavul următor. Însă acesta nu mi se pare un element semnificativ, ținând să subliniez că Papa emerit a promis ascultare absolută succesorului încă înainte de a ști cine avea să fie.

- Conform unora, candidatura Cardinalului Bergoglio s-a impus cu hotărâre încă de la primele votări în Conclav. Care este părerea dumneavoastră în această privință?

- Din ceea ce am putut să reconstruiesc, se pare că încă de la prima votare Jorge Mario Bergoglio și alți doi Cardinali latino-americani apropiați lui (dar amândoi în măsură net inferioară față de Arhiepiscopul de Buenos Aires) ar fi primit împreună un număr de voturi care se apropia de o treime dintre electori. Așadar, a fost clar imediat că vântul Duhului sufla în direcția aceea. Și îmi este greu să cred în ipoteza unui consistent pachet de voturi preconstituit în favoarea unui candidat italian. De altfel, fiind divizați în interiorul lor, nu pare plauzibil că puteau să se bazeze Cardinalii noștri pe sprijiniri semnificative inițiale de la Cardinali din alte țări.

- Cum ați primit alegerea Papei Francisc?

- Din momentul retragerii Papei Benedict al XVI-lea, timp de o lună și două zile - mărturisesc aceasta cu un pic de rușine - personal am căzut într-o stare de confuzie neliniștită, o noapte cu adevărat întunecată: simțeam că Papa Benedict a făcut o alegere prea dureroasă, chiar dacă a făcut aceasta pentru binele tuturor, îndeosebi al celor mai slabi și săraci din lume, cei care au în Papa unicul lor apărător. Nicidecum să coboare de pe cruce, Papa Benedict s-a lăsat pironit! Din această tristețe paralizantă m-a trezit fumul alb din ziua de 13 martie, când încă înainte de a ști cine a fost ales, am avut marea bucurie de a mă simți din nou fiu. Și în acel semn exterior am regăsit motivele credinței mele, pentru că - dată fiind situația Bisericii - alegerea noului Episcop de Roma în a doua zi nu putea decât să fie un dar al Duhului Sfânt.

Această impresie mi-a fost confirmată apoi de anunțarea celui ales: un prelat care trăia în sărăcie și care a ales numele de Francisc, realizând acel vis despre care scrisesem de mai multe ori în zilele precedente (chiar dacă - admit aceasta în mod cinstit - eu mă gândisem mai degrabă la posibilitatea ca persoana care ar putea să îndrăznească atât de multe, dacă ar fi fost ales, să fie capucinul O'Malley). Pentru aceasta, împreună cu copiii mei și cu soția mea - care erau cu mine în Sala de Presă - am trăit clipe de adevărată sărbătoare, probabil chiar puțin prea gălăgioasă, așa cum s-au plâns unii colegi. Apoi, când Papa Francisc, de la Loja Binecuvântărilor, l-a amintit pe Papa Benedict al XVI-lea și și-a înclinat capul, am înțeles ce dar mare primeam cu alegerea lui.

- Care sunt elementele de discontinuitate și care sunt cele de continuitate între pontificatul Papei Benedict al XVI-lea și cel al Papei Francisc?

- Să începem de la trăsăturile în comun, prima dintre care este smerenia, care l-a făcut capabil pe Papa Benedict să renunțe la pontificat și pe Papa Francisc să-l vrea lângă el ca un tată în vârstă care îl sfătuiește. A doua este iubirea față de cei mai slabi și săraci, care l-a dus pe octogenarul Ratzinger de două ori în Africa și pe care Bergoglio o mărturisește la fiecare întâlnire cu persoane dezavantajate. Dar ei au în comun și pasiunea evanghelizatoare, apărarea credinței și angajarea pentru unitatea Bisericii, elemente care ies în evidență cu limpezime absolută în Enciclica "Lumen fidei", scrisă, așa cu a spus în mod public Papa Francisc, la 4 mâini, și care sunt și inima extraordinarei Exortații apostolice "Evangelii gaudium".

Îi diferențiază desigur caracterul și stilul, dar și - trebuie spus acest lucru - o strategie pastorală diferită. Papa Benedict este un mare teolog - eu îl venerez în inima mea ca pe un "Doctor al Bisericii" - angajat în propunerea unei formulări a credinței adecvate, în raționalitatea sa, la întrebările omului de astăzi, adică ale unei culturi, aceea în care trăim, care nu este lipsită de contradicții deoarece conviețuiesc în ea negarea valorilor care sunt esențiale și o aspirație profundă spre bine și spre dreptate, slavă lui Dumnezeu prezentă în mulți. Apoi Papa Benedict ne-a făcut capabili de un dialog onest cu știința modernă, care este atât de avansată.

În schimb, Papa Francisc este un păstor de suflete care se preocupă înainte de toate de oaia care s-a rătăcit. Și care din periferie a experimentat carențele Curiei Romane, care s-a revelat în unele situații mai mult o piedică pentru Pontiful care l-a precedat (care nu întâmplător a destăinuit că regretul său cel mai mare la sfârșitul pontificatului a fost faptul că nu a reformat-o) decât un instrument util pentru slujirea sa adusă Bisericii și omenirii. După părerea mea, sunt abordări complementare, nu în contradicție. Există discursuri ale Papei Benedict al XVI-lea (ca acela de la Freiburg, despre eficiență ca tentație a Bisericii) care par scrise de Papa Francisc. Și predici ale noului Pontif care fac referință în mod explicit la predecesor, ca aceea despre magi rostită în ziua de Epifanie.

- În ce sens Curia Romană a constituit o piedică pentru Papa Benedict al XVI-lea?

- Pentru a mă explica, atunci când spun că Curia s-a arătat a fi o povară insuportabilă pentru pontificatul Papei Benedict dau două exemple: eșecul tentativei generoase de a-i readuce pe lefebriști în comuniunea deplină, din cauza rigidității Congregației pentru Doctrina Credinței, readucere al cărei rezultat cred că ar fi fost o circulație a harului în măsură să îi repună pe toți în direcția corectă. Și problema IOR: în timp ce Papa și Gotti Tedeschi stimulau spre transparență, alții acopereau iregularități enorme.

- În pofida aderenței puternice a Papei Francisc la magisteriu și la Catehism, o parte dintre mijloacele de comunicare în masă răspândește înțelegeri greșite. De exemplu, Papa Francisc este acuzat, în special dincolo de ocean, că este susținător al tezelor marxiste în domeniul economiei și, cu privire la temele etice, că este favorabil acceptării chiar și a căsătoriilor între homosexuali. Ce părere aveți?

- Papa Francisc ne cere să înțelegem și să iubim, înainte de a judeca, pe cei care trăiesc situații personale neconforme cu doctrina, care rămâne aceea din totdeauna, chiar dacă nu este reafirmată în fiecare minut, deoarece este deja bine cunoscută. Mă tem că în spatele atacurilor la adresa Pontifului - pe care le consider complet ocazionale - există o mare înșelătorie a celui rău, care îi face pe unii să cadă în tentația intelectuală în care se cade atunci când se vrea să se distingă cu orice preț: un complex de superioritate. Și pe alții în schimb îi pune în rolul mai puțin creștin al văduvelor neconsolabile ale Papei Benedict (care este însă primul susținător al Papei Francisc). Aici este în joc credința: ori credem în Duhul Sfânt care luminează Biserica în drumul său și prezidează alegerea Papei, ori despre ce anume vorbim?

În afară de aceasta, nu reușesc să nu mă întreb cum se pot proclama unii în același timp apărători ai tradiției și critici ai Papei, care este depozitarul și interpretul ei suprem. Pe lângă faptul că nici un cuvânt al Papei Francisc nu poate fi opus Catehismului - inclusiv declarația adresată lui Eugenio Scalfari despre primatul conștiinței, pe care o găsim la fel și în Conciliul din Trento -, mie mi se pare că ar trebui să îndeplinim cu toții recomandarea Sfântului Pius al X-lea, care în Catehismul său indica drept o datorie unitatea minții și a inimii cu Papa.

- Cum evaluați colaborarea cu Rusia în perspectiva proiectelor de pace în Siria și Orientul Mijlociu, și pe temele apărării vieții, a familiei și a identității creștine în Europa și în lume?

- Cred că pe plan diplomatic, care este acela al unei slujiri generoase și calificate aduse păcii, Biserica Papei Francisc s-a mișcat în aceste luni cu mare eficacitate. Ziua de rugăciune pentru Siria și apelurile, îndeosebi scrisoarea către președintele G20 Putin, au îndepărtat în acea culme dramatică riscul unei extinderi foarte periculoase a conflictului. Atenția Papei față de ortodocși (de altfel pe aceeași linie cu aceea a Papilor Ratzinger și Wojtyla) se va putea demonstra apoi un factor determinant în dialogul cu Moscova, înțeles în înalta lui valență spirituală, dar și politică.

Cu privire la temele apărării vieții, a familiei și a identității creștine în Europa și în lume, nu mă îndoiesc că Papa Francisc se va exprima cu aceeași energie dacă o vor cere împrejurările prin care trecem din când în când. Însă cred că așa cum pacea începe să se construiască în casa fiecăruia, și valorile familiei și eticii trebuie să fie susținute înainte de toate prin propriile vieți. Și cu privire la acest aspect ar trebui să ne facem cu toții o bună cercetare a cugetului. De exemplu, pentru a contrasta avortul și eutanasia nu sunt suficiente afirmațiile de principiu, ci este nevoie de a ajuta și a împărtăși: adică a susține și a mângâia pe cel care trebuie să se nască (și a-l face să se nască) și pe cel care trece prin faza declinului.

- Se percepe clar sensibilitatea Papei Francisc față de ecumenism, precum și marea atenție în menținerea și dezvoltarea de raporturi bune cu ebraismul și cu islamul. Ce anume vă așteptați că se va întâmpla în călătoria pe care Papa a fixat-o în Țara Sfântă în luna mai?

- Mă aștept la foarte multe de la îmbrățișarea cu Patriarhul Bartolomeu, care o va reînnoi pe cea de acum 50 de ani dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras, a cărei consecință a fost ștergerea reciprocă a excomunicărilor. Cred că după această întâlnire va fi posibil să se traducă în realitate voința afirmată de a revedea formele papalității, pentru ca să ne putem întoarce la unitatea invocată de Isus. O disponibilitate, anunțată de Papa Wojtyla în "Ut unum sint" și confirmată de Papa Bergoglio în "Evangelii gaudium", care nu va fi lăsată să dispară. Cât privește raportul cu ebraismul, Papa Francisc a experimentat la Buenos Aires roadele extraordinare ale dialogului deschis de Conciliu cu aceia pe care, pe bună dreptate, Papa Wojtyla i-a definit ca frații noștri mai mari.

- Care sunt, după părerea dumneavoastră, calitățile cele mai inovatoare și originale ale Papei Francisc? Care este secretul popularității sale și al empatiei pe care o trezește în persoane?

- Eu cred că Papa Francisc este un om în pace cu el însuși, așadar cu toți. Și secretul său - omenește vorbind - este sinceritatea cu care acționează și lasă să transpară această pace. Dar există și un alt factor care, după părerea mea, îl ajută mult: Domnul îl duce de mână și îi sugerează cuvinte și gesturi vorbindu-i direct în inimă. Altminteri nu s-ar explica extraordinara capacitate pe care o are de a vesti Evanghelia prin cuvinte și gesturi corecte în fiecare întâlnire și moment. Chiar și cuvântul pe care-l spune fiecăruia - și mulți am experimentat aceasta - este mereu concret și adecvat, adesea iluminant.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 540, Ultimul acces: 2021-02-26 20:58:01