Activitati cultural-educationale pentru tinerii din parohia bihoreana Bratesti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Activități cultural-educaționale pentru tinerii din parohia bihoreană Brătești

[2014-01-14]
În fiecare an, mergând din casă în casă, în liniștea nopții de dinaintea sărbătorii Nașterii Domnului, copiii și tinerii din parohia Brătești, Protopopiatul Tinca, alături de preotul paroh Călin Popa, îi colindă pe toți cei aproape 100 de credincioși ai satului, împărțindu-le acestora daruri alese din partea parohiei, după cum ne-a precizat Pr. Cristian Rus.
Și la sărbătorile ce au trecut, aceiași tineri, îmbrăcați în straie populare, la fel ca moșii și strămoșii lor de odinioară, au pus în sufletele credincioșilor bucurie și emoție prin colindul străbun.
Pentru a le dovedi tinerilor că orice faptă bună aduce cu sine și o răsplată, Parohia Ortodoxă Brătești a organizat pentru ei, în aceste zile de început de an nou, câteva momente de neuitat.
Astfel, vineri și sâmbătă, 10-11 ianuarie 2014, toți cei douăzeci și opt de tineri care au participat la programul de sărbători și la alte programe catehetice ce se organizează în parohie, au fost antrenați într-un program religios, cultural și educativ desfășurat în Oradea. Astfel, sub îndrumarea și directa supraveghere a părintelui paroh Călin Popa, și cu susținerea financiară a Parohiei Brătești, tinerii au pornit spre Oradea având ca primă destinație Teatrul „Regina Maria”. Aici, tinerii au asistat la una din noile reprezentații ale Trupei de teatru „Iosif Vulcan”, spectacolul „La „Iunion”, birjar!”, piesă realizată după schițele marelui nostru dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet și scriitor, Ion Luca Caragiale. Astfel tinerii au fost introduși în atmosfera anilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și început de secol XX, prin textele eternului Caragiale, prin muzica și dansurile acelor vremuri și au luat contact cu magia teatrului, care i-a cuprins într-un mod cu totul aparte.
A doua zi, 11 ianuarie, a urmat un program în care tinerii au vizitat Mănăstirea „Sfintei Cruci” din Oradea, unde s-au închinat și s-au rugat în biserica cea nouă a mănăstirii. În continuare, a urmat un popas duhovnicesc la noua Catedrala Episcopal㠄Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea. Aici tinerii au aflat cu deosebit interes faptul că ușile de la intrare, din lemn masiv, sunt copie după ușile catedralei „Sfânta Sofia” din Constantinopol, iar deasupra lor, icoana în mozaic reprezentând Învierea Domnului de pe fațadă este copie după originalul de la Mănăstirea „Nea Moni” din Grecia. În paraclisul „Sfinții Ierarhi Nicolae, Spiridon și Nectarie” de la demisolul Catedralei Episcopale celei noi, tinerii au avut bucuria de a se închina la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni și la Moaștele Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei.
Programul a continuat cu activități de recreere, incluzând vizionarea la cinematograf a unui film de animație inspirat din basmul „Crăiasa zăpezii”. După luarea mesei a urmat un program de jocuri sportive la un loc de divertisment amenajat într-unul din centrele comerciale din oraș. După luarea cinei, în jurul orei 18, tinerii au pornit spre casele lor, nerăbdători de a împărtăși celor de acasă experiențele de care au avut parte.
Preotul paroh Călin Popa și-a manifestat deosebita satisfacție față de posibilitatea parohiei de a oferi atât credincioșilor, cât și copiilor acestora toate aceste momente de neuitat, care au amplificat bucuria adusă de Sfintele Sărbători din această perioadă a anului bisericesc și au contribuit la întărirea comunității creștinilor ortodocși din Parohia Brătești.
Totodată, în Duminica după Botezul Domnului, la finalul Sfintei Liturghii, părintele le-a mulțumit credincioșilor pentru dragostea cu care au primit pe tinerii parohiei, pentru efortul financiar cu care s-au străduit să îi răsplătească și pentru modul cum au răspuns, la fel ca în nenumărate alte rânduri, apelului Bisericii de care aparțin. Nu în ultimul rând, părintele paroh și-a exprimat încrederea că astfel de inițiative vor fi din ce în ce mai dese în cadrul parohiei și speră din suflet ca ele să contribuie atât la intensificarea comuniunii dintre biserică și credincioși, la atragerea tinerilor spre Biserică, dar și la o deschidere spre activități culturale a acestora.
Localitatea Brătești se află situată în sud-estul județului Bihor, în Depresiunea Beiușului, la 15 km distanță față de localitatea Beiuș și 45 km distanță față de municipiul Oradea. Biserica de lemn din localitate este monument istoric și are hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”, fiind restaurată, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, între anii 2009 – 2010.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2835, Ultimul acces: 2021-02-26 05:58:03