Concurs de creatie dedicat Sfantului Grigorie Teologul la Seminarul din Craiova - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Concurs de creație dedicat Sfântului Grigorie Teologul la Seminarul din Craiova

[2014-01-14]
Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova va găzdui sâmbătă, 18 ianuarie, Concursul județean „Sfântul Grigorie Teologul, dascălul nostru de suflet”, după cum ne-a precizat Gabriela Popescu.
Concursul se desfășoară pe cinci secțiuni: referate, creație literară (poezie, eseu, proză, imn, acatist, scenetă religioasă etc.), creație iconografică, cuvântarea de laudă, cântarea de laud㠖 compoziție sau interpretare a unei cântări închinate Sfântului Grigorie Teologul, și se adresează elevilor din clasele a V-a – a XII-a înscriși la școlile din județul Dolj. Înscrierea pentru acest concurs se poate face până la sfârșitul acestei săptămâni, la sediul Seminarului (strada Bisericii nr. 17, cartierul Mofleni) sau la adresa de e-mail csperlea@yahoo.com.
„Personalitatea Sfântului Grigorie Teologul este una dintre cele mai marcante și reprezentative ale ale Bisericii Răsăritene din veacul al IV-lea, model de teolog, părinte bisericesc, învățător și sfânt al creștinătății de pretutindeni. Mai mult decât atât, prezența marelui părinte al Bisericii Ortodoxe este simțită cu mai mare intensitate de către profesorii și elevii școlii noastre teologice, datorită faptului că ne aflăm sub ocrotirea și oblăduirea Sfântului Părinte, a dascălului nostru de suflet, ca patron spiritual al Seminarului Teologic. Cu ocazia zilei de pomenire a dascălului, care are loc în data de 25 ianuarie, dorim să îi aducem un prinos de laudă și mulțumire sub forma acestui concurs, pentru a recepta și cuprinde cât mai pe larg elementele personalității marcante ale acestui sfânt mare părinte, atât pentru elevii și profesorii Seminarului Teologic, cât și pentru dascălii și elevii din cadrul școlilor aflate în cuprinsul județului Dolj”, a declarat părintele profesor Cristin Sperlea, coordonatorul concursului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 321, Ultimul acces: 2020-08-08 14:46:08