Poetul Mihai Eminescu omagiat de elevii seminaristi galateni - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Poetul Mihai Eminescu omagiat de elevii seminariști gălățeni

[2014-01-15]
Seria manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale – 15 ianuarie – și împlinirii a 164 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, au continuat astăzi, 15 ianuarie 2014, la Seminarul Teologic “Sfântul Apostol Andrei” din Galați.
În acest context, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în capela seminarului a fost săvârșită Sfânta Liturghie și parastasul pentru poetul nepereche, Mihai Eminescu, după cum a precizat Părintele Gabriel Molocea.
Programul a continuat în sala de conferințe prin creionarea portretului geniului literaturii române ca poet, prozator și gazetar. De asemenea, au fost recitate poezii reprezentative din creația eminesciană în interpretarea unor actori ai Teatrului Dramatic “Fani Tardini” din Galați, a fost vizionat un film documentar despre Eminescu și au avut loc dezbateri libere pe tema vieții și operei marelui poet, coordonate de pr. prof. Stelian Spânu, profesor la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galați.
Manifestările culturale au continuat în sala Teatrului Muzical “Nae Leonard”, cu spectacolul “Eminescu – Sărbătoarea Culturii Naționale”, organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos în cooperare cu Primăria Municipiului Galați, Inspectoratul Școlar Județean și Biblioteca Județean㠓V. A. Urechia”.
Au participat Corul Seminarului Teologic “Sfântul Apostol Andrei”, Corul Teatrului Muzical “Nae Leonard” conduse de lect. univ. dr. Eugen Dan Drăgoi și Corul Liceului de Art㠓Dimitrie Cuclin” din Galați, condus de prof. Daniel Nistor.
Evenimentul cultural-artistic, care a avut ca obiectiv prezentarea poetului Mihai Eminescu ca ax central al poeziei și culturii românești, a reunit, preoți, profesori, personalități de marcă ale culturii gălățene, autorități locale, elevi, studenți, precum și alți iubitori de creația eminesciană, martori ai comemorării nașterii celui mai mare poet al României.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 312, Ultimul acces: 2020-07-30 16:07:55