Hristos uneste timpul cu vesnicia si binecuvinteaza trecerea anilor

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 0,21s...

Ştiri şi Evenimente

Hristos uneşte timpul cu veşnicia şi binecuvintează trecerea anilor

[2015-01-01]

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române rostit la Slujba ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani (2014-2015), la Catedrala patriarhală:
În noaptea de Anul Nou, citim Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că El a primit numele de Iisus la opt zile după naştere, când a fost tăiat împrejur, eveniment sărbătorit de Biserică la 1 ianuarie în fiecare an. Totodată, ne rugăm Domnului Iisus Hristos la trecerea dintre ani, veacuri şi milenii, pentru că „Dumnezeu L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile” (Evrei 1, 2), dar şi pentru că „Iisus Hristos, ieri, astăzi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8). De aceea, omul unit cu Hristos prin rugăciune simte că trecerea anilor vieţii pământeşti este un „paşte etapizat” către viaţa cerească, este scară către eternitate.
Prin rugăciunea din noaptea Anului Nou, adică Slujba ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani, am adus mulţumire pentru binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră în anul care s-a încheiat, 2014, şi ne-am rugat Lui să binecuvinteze cununa anului ce a sosit, 2015[1]. Pentru un creştin ortodox, cel mai folositor mod de petrecere a nopţii dintre ani este în primul rând acela al rugăciunii de mulţumire, adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale cunoscute şi necunoscute care s-au revărsat asupra lui şi de cerere a ajutorului Său pentru viitorul an.
,,Când vezi că s-a încheiat anul” – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – „mulţumeşte Domnului că te-a adus la acest sfârşit de an! Zdrobeşte-ţi (smereşte-ţi) inima, numără anii vieţii tale şi spune-ţi în sinea ta: «Zilele se duc şi trec, anii se adaugă, am străbătut o lungă cale a vieţii. Ce lucru bun am făcut? Nu voi pleca oare din viaţa aceasta gol şi pustiu de orice faptă bună? Judecata e la uşă! Viaţa mea se grăbeşte spre bătrâneţe». La acestea cugetă în ziua întâi a anului! De acestea adu-ţi aminte la sfârşitul anului! Să ne gândim la ziua ce va să fie, ca nu cumva să ni se spună şi nouă ceea ce s-a spus iudeilor de către proroc: «S-au stins întru deşertăciune zilele lor şi anii lor cu grabă» (Psalmul 77, 37)”[2].
Binecuvântarea cununii anului cu bunătatea lui Dumnezeu este conţinutul principal al rugăciunii din noaptea aceasta. Cununa anului înseamnă coroana anului, iar anul se încununează atunci când el este trăit ca dar de la Dumnezeu, făcut roditor prin rugăciune şi fapte bune.
Anul Nou în care am intrat este un alt dar de la Dumnezeu pentru noi. De aceea se cuvine ca acum la cumpăna dintre ani, să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului vieţii pentru oameni. Astfel, Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe o şansă divină a răscumpărării timpului pierdut în păcat, ca timp al ridicării, ca şansă de rodire şi multiplicare a darurilor primite de la Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:„Să nu treacă nici o zi din întreaga noastră viaţă, în care să nu punem în noi înşine vreun folos duhovnicesc sau cu rugăciunea sau cu mărturisirea sau cu facerea de fapte bune sau cu vreo altă faptă duhovnicească”[3].
În Biserică timpul ca dar al lui Dumnezeu pentru om cunoaşte plinătatea pe care i-o comunică veşnicia, deoarece timpul oferă credincioşilor posibilitatea participării la viaţa veşnică. Aşadar, timpul Bisericii este timpul mântuirii şi e trăit de credincios ca răscumpărare prin pocăinţă a timpului pierdut în păcat, dar şi ca posibilitate a împlinirii vocaţiei sale prin fapte bune şi pregătire pentru viaţa de comuniune veşnică de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii.
Cărţile de cult şi spiritualitate ale Ortodoxiei evidenţiază marea importanţă pe care o acordă aceasta timpului vieţii prezente, timp care ne-a fost dăruit de Dumnezeu ca posibilitatea unui început al veşniciei încă din viaţa aceasta: „căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru vostru” (Luca 17, 21), spune Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul cel veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om şi a vieţuit în timp, pentru a ridica pe oameni la viaţa veşnică. În Hristos, timpul cunoaşte adevărata sa plinire, tocmai fiindcă pentru El nu există timpul folosit în păcat sau golul timpului pierdut, ci numai timpul sfinţit în care se împlineşte voia lui Dumnezeu-Tatăl.
Timpul trăit de Iisus Hristos ca om nu cunoaşte degradarea şi opacitatea pe care i-o imprimă păcatul, ci cunoaşte împlinirea şi sfinţirea, prin comuniunea omului cu Dumnezeu Cel Veşnic. În comuniune de har cu Hristos, timpul oferă credinciosului posibilitatea participării acestuia la viaţa veşnică. Sfântul Ioan Gură de Aur a surprins minunat valoarea timpului ca şansă de convertire sau înnoire a omului şi a dobândirii mântuirii. Deşi mântuirea este pentru toţi un dar al milostivirii lui Dumnezeu, pentru cei ce trăiesc în sfinţenie şi fapte bune ea se prezintă şi sub forma unei rodiri, asemenea pomilor roditori, iar pentru păcătoşii care se pocăiesc în ultima clipă a vieţii lor mântuirea este expresia exclusivă a harului oferit păcătosului într-un moment dat: „…De a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea să nu se teamă de întârziere – zice Sfântul Ioan Gură de Aur; că darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; şi pe cel din urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; acestuia plăteşte şi aceluia dăruieşte; şi faptele le primeşte şi cu gândul se împacă; şi lucrul preţuieşte şi voinţa o laudă”[4].
Pentru Dumnezeu nu există succesiune temporală, deoarece El trăieşte într-un veşnic prezent. Acest prezent constant haric răzbate în Sfânta Liturghie, mai exact în Taina Sfintei Euharistii. Astfel, înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie sau Sfânta Euharistie ne rugăm zicând: „Cinei Tale celei de Taină astăzi, Fiule al lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte”. Deci Sfânta Euharistie nu este doar pomenire a Crucii şi Învierii lui Hristos din vremea aceea, ci împărtăşirea, acum, astăzi cu Hristos Cel răstignit şi înviat Care Se află în ceruri.
Iată de ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, pentrureafirmarea importanţei Sfintei Euharistii ca jertfă nesângeroasă, izvor de sfinţenie şi arvună a vieţii veşnice, precum şi pentru sublinierea sensului curăţitor şi vindecător al Tainei Spovedaniei ca pregătire pentru împărtăşirea cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat, izvorul bucuriei veşnice din Împărăţia Cerurilor.
Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că sfinţenia creştinilor vine din „locuirea lui Hristos, prin credinţă, în inimile lor, întemeiaţi fiind în iubire” (Efeseni 3, 17). Toţi oamenii sunt chemaţi să devină sfinţi, dar devin sfinţi numai cei care răspund chemării Sale în timp şi cultivă comuniunea lor cu El, Cel Unul Sfânt, în viaţa pământească şi în veşnicie.
De asemenea, în continuarea celor trăite duhovniceşte în anul 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Dorim astfel să intensificăm viaţa spirituală şi misiunea pastorală a Bisericii noastre atât în parohii, cât şi în mănăstiri.
Tuturor celor care v-aţi adunat pentru rugăciune în biserici la trecerea dintre ani, vă dorim ani mulţi şi binecuvântaţi, cu sănătate şi mântuire, pace şi bucurie!
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Împăratul veacurilor, să binecuvinteze anul în care am intrat, să ne dăruiască credinţă statornică şi timp de pocăinţă, vieţuire sfântă, cu fapte bune, precum şi îmbelşugarea roadelor pământului, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire! Amin.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
[1] „Rugăciune de intrare în noul an”, în Slujba ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 21.
[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt la calende”, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă. Despre rugăciune. Despre vieţuirea după Dumnezeu şi alte omilii, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005,p. 11.
[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XI, IV, în col. PSB, vol. 21, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987,p. 132.
[4]„Cuvântul de învăţătură în Sfânta şi Marea Duminică a Sfintelor Paşti”, în Penticostar, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 25.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 5288, Ultimul acces: 2025-01-16 00:40:23

Timp total: 0,26s...

[1]:1