Papa Francisc lauda exemplul primului sfant srilankez - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc laudă exemplul primului sfânt srilankez

[2015-01-14]
Papa Francisc l-a canonizat miercuri pe Joseph Vaz, primul sfânt srilankez, lăudând iubirea preotului din secolului XVII pentru poporul srilankez, zelul său misionar și exemplul dat tuturor creștinilor. "Lăsându-și în urmă casa sa, familia sa, confortul locurilor sale familiale, el a răspuns chemării de a merge, de a vorbi despre Cristos oriunde era condus", a spus Pontiful la predică. "Sf. Iosif știa cum să ofere adevărul și frumusețea Evangheliei într-un context multireligios, cu respect, dedicare, perseverență și umilință. Aceasta trebuie să fie calea și pentru adepții lui Isus de astăzi."
Sfântul Părinte a celebrat Liturghia din 14 ianuarie la parcul Galle Face Green, în capitala Colombo. Sute de mii de persoane au participat la slujba celebrată în engleză, sinhaleză, tamil și latină. Sf. Iosif Vaz (1651-1711) a fost un preot indian din Oratoriul Sf. Filip Nerri. A fondat Oratoriul Sfintei Cruci a Miracolelor din regiunea indiană Goa, apoi a călătorit în Sri Lanka într-o vreme când catolicii erau persecutați sub conducerea olandeză calvină a țării. Datorită amenințării persecuției, preotul se îmbrăca asemenea unui cerșetor și îi vizita în secret pe credincioșii catolici, adesea noaptea, aducându-le Euharistia și celebrându-le alte Sacramente.
"Eforturile sale au oferit forță spirituală și morală populației catolice greu încercate", a spus Papa Francisc, lăudând și eforturile sfântului de slujire într-o perioadă de epidemie de variolă. Iosif Vaz a fost un "preot exemplar", care a arătat "grijă iubitoare pentru Biserica lui Dumnezeu". În special i-a încurajat pe preoți și pe persoanele consacrate să îl ia pe sfânt drept model. "El ne învață să mergem spre periferii, să îl facem pe Isus Cristos cunoscut și iubit pretutindeni. [...] Asemenea nouă, a trăit într-o perioadă de rapidă și profundă transformare; catolicii erau o minoritate, adesea divizată în interior; aveau loc ostilități, chiar persecuții, în exterior. Cu toate acestea, pentru că a fost în mod constant unit în rugăciune cu Domnul răstignit, a fost în stare să devină pentru toată populația o icoană vie a iubirii milostive și reconciliante a lui Dumnezeu."
A mai spus că Sf. Iosif a arătat importanța "depășirii diviziunilor religioase în slujba păcii". "Iubirea sa neîmpărțită față de Dumnezeu l-a deschis la iubirea față de aproapele; și-a dedicat slujirea celor nevoiași, oricine și oriunde erau ei. Exemplul său continuă să inspire astăzi Biserica din Sri Lanka. Ea cu bucurie și generozitate îi slujește pe toți membrii societății." A continuat cerând libertate pentru Biserică, astfel ca aceasta să își poată desfășura slujirea. "Libertatea religioasă este un drept uman fundamental. Fiecare individ trebuie să fie liber, singur sau asociat cu alții, să caute adevărul, să își exprime deschis convingerile sale religioase, liber de intimidări și de constrângeri externe."
Papa a denunțat abuzul religios, spunând că "adorarea autentică a lui Dumnezeu duce nu la discriminare, la ură și la violență, ci la respectul față de sacralitatea vieții, la respectul față de demnitatea și libertatea celorlalți și la angajarea iubitoare pentru bunăstarea tuturor". S-a rugat ca exemplul Sf. Iosif să îi întărească pe creștini în credința lor și să contribuie la pacea, dreptatea și reconcilierea în Sri Lanka.
Legături:
Textul integral al predicii papale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1225, Ultimul acces: 2024-04-06 16:46:44