Moastele lui "Padre Pio" la Roma si Pietrelcina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Moaștele lui "Padre Pio" la Roma și Pietrelcina

[2016-01-03]
În Anul Sfânt al Milostivirii, între 11 și 14 februarie, moaștele Sfântului Pius din Pietrelcina, cunoscut în toată lumea cu numele de "Padre Pio", se vor întoarce în ținutul natal pentru a fi venerate, informează agenția italiană SIR, citată de Radio Vatican. Astfel, după ce vor fi expuse la Roma spre a fi venerate, rămășițele pământești ale sfântului se vor îndrepta către locurile natale. Anunțul a fost făcut în aceste zile de frații capucini de la Pietrelcina, care au informat locuitorii și pelerinii - adunați în aceste zile în centrul istoric pentru a vedea ieslea vie - că "fratele cu stigmate" se va întoarce pentru o scurtă perioadă acasă.
"De Pietrelcina îmi amintesc piatră cu piatră", le spunea Sfântul Pius concitadinilor săi care mergeau să îl caute la San Giovanni Rotondo, unde sfântul a trăit timp de 52 de ani, în conventul fraților capucini. "Păstrez Pietrelcina în inima mea", îi scria Sfântul Pius fratelui Mihai. "Părinte, când facem o vizită la Pietrelcina?", l-a întrebat odată un frate cu câteva luni înainte de a muri. "După câțiva ani de la moartea mea", a răspuns marele sfânt. În biserica "Sfânta Maria a Îngerilor", astăzi sanctuar diecezan ce poartă numele "San Pio da Pietrelcina", Sfântul Pius a celebrat prima sa Sfântă Liturghie. Așadar, Pietrelcina nu este doar orașul în care s-a născut ci și locul în care, la aproximativ o lună de la hirotonire, a primit primele stigmate, cunoscute de toți ca "stigmatele invizibile, însă dureroase".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 494, Ultimul acces: 2021-04-20 17:09:37