Sfanta Liturghie arhiereasca in Biserica „Sf. Ilie ” din Cetatea Baniei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sfântă Liturghie arhierească în Biserica „Sf. Ilie ” din Cetatea Băniei

[2016-01-05]
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat duminică, 03 ianuarie 2016, Sfânta Liturghie la Paraclisul mitropolitan Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
„Mii de credincioși au trecut pragul sfintelor locașuri de rugăciune din Arhiepiscopia Craiovei în prima duminică din anul 2016, care precede măritul praznic al Botezului Domnului. Printre acestea se numără și Paraclisul mitropolitan “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Cetatea Băniei, aici unde, credincioșii prezenți în număr mare, au avut bucuria să-l aibă în mijlocul lor pe chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, care a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi”, a precizat pr. Gheorghe Cioiu de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a explicat textul pericopei evanghelice duminicale despre începutul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos (Marcu 1, 1- 8): „În Duminica dinaintea Botezului Domnului am ascultat la Sfânta Liturghie textul Sfântului Evanghelist Marcu despre începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Este vorba despre o vestire, căci însuși cuvântul evanghelie înseamnă în traducere veste bună. Vestea bună pe care Dumnezeu Tatăl ne-a dat-o după căderea omului în păcat, că ne va trimite Izbăvitor, că ne va trimite Mântuitor spre a răscumpăra cu sângele Său păcatele noastre și ne va ridica iarăși, prin învierea Sa, în Împărăția Tatălui ceresc. Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit astfel că El este Calea, Adevărul și Viața, și astfel, urmându-I învățătura nu mai suntem străini în Casa lui Dumnezeu, ci devenim parte din familia Sa, împreună locuitori cu sfinții Săi, casnicii lui Dumnezeu, cum îi numea Sfântul Apostol Pavel. O mare bucurie care, așa cum ne spune Sfânta Scriptură, nu se va lua de la noi, pentru că Cel care ne-a adus această veste este însuși Mântuitorul Hristos, Cel care a luat trupul nostru și îl păstrează în Sfânta Treime pentru ca noi toți să avem în El curaj, credință, nădejde și putere spre a-L urma. Iar răspunsul nostru la vestea cea bună trebuie să-l dăm prin mărturisirea credinței și a învățăturii creștine. Numai printr-o credință jertfelnică și mărturisitoare vom avea plată în ceruri, așa cum ne asigură însuși Mântuitorul: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.»(Matei 10, 32). Așadar, această duminică este așezată înaintea praznicului Botezul Domnului pentru a premerge și a pregăti marea sărbătoare creștină, pentru a pregusta încă de acum din momentul sublim al pogorârii Duhului Sfânt peste Mântuitorul Iisus Hristos, al glasului Tatălui ceresc și al Domnului care se botează în apele Iordanului”, a spus IPS Irineu.
Biserica Sfântul Ilie Tesviteanul – repere istorice
Așezată în zona centrală a Craiovei, Biserica Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este unul dintre reperele importante ale vieții religioase și culturale ale Cetății Băniei. Ea fost ctitorită de vornicului Ilie Otetelișanu în anul 1720 și refăcută din temelii în 1893. Pictura a fost realizată de Gheorghe Tăttărescu, fiind considerată ultima biserică pictată de acesta. Sfântul locaș a devenit în scurt timp un simbol pentru cei care locuiau în această zonă, numele Sfântului Ocrotitor Ilie fiind dat și cartierului în mijlocul căruia se află. Tot aici a fost înființată, în 1837, Școala de fete Lazaro – Otetelișanu, considerată prima școală de fete din Oltenia.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3635, Ultimul acces: 2024-03-28 17:02:44