Boboteaza cinstita la Targoviste - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Boboteaza cinstită la Târgoviște

[2016-01-07]
În ziua sărbătorii Botezului Domnului, miercuri 06 ianuarie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala din Târgoviște, în prezența a numeroși credincioși, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviște. La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba Aghiazmei celei Mari.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a aprofundat semnificația teologică, liturgică și misionară a sărbătorii Botezului Domnului, în iconomia mântuirii, care se referă la evenimentul public al botezului Mântuitorului Iisus Hristos, la râul Iordan, de către Sf. Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, moment în care Fiul lui Dumnezeu Întrupat a luat, în chip real, asupra Sa păcatele lumii, încredințându-ne că El este cu adevărat Mântuitorul nostru și al lumii, care, în permanență, ne cheamă la pocăință și transformare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2075, Ultimul acces: 2021-04-22 01:39:55