Papa a multumit personalului de securitate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa a mulțumit personalului de securitate

[2016-01-19]
Papa Francisc a mulțumit luni, 18 ianuarie, personalului de securitate al Vaticanului pentru slujirea adusă. În discursul adresat ofițerilor și agenților Inspectoratului General pentru Securitate Publică din Vatican, Pontiful și-a exprimat aprecierea pentru munca desfășurată zi de zi de aceștia atât în Vatican, cât și în cadrul vizitelor sale pastorale pe teritoriul Italiei. "Întâlnirea noastră de astăzi este mai semnificativă deoarece are loc în contextul Anului Sfânt al Milostivirii, un eveniment de semnificație spirituală, care a adus deja în Roma numeroși pelerini din toată lumea."
Sfântul Părinte a subliniat că membrii serviciilor de securitate publică sunt chemați la un mai mare angajament pentru ca celebrările și evenimentele legate de Jubileu să decurgă fără probleme, într-o atmosferă calmă și pașnică. A mai spus și că, deși timpul Crăciunului s-a încheiat, ieslea poate fi încă văzută în Piața San Pietro, pentru a ne aminti să păzim în noi misterul pe care tocmai l-am celebrat. A indicat apoi spre Fecioara Maria ca exemplu prețios, cea care ni l-a oferit pe Isus ca izvor de viață nouă.
"Acel Prunc este adevăratul mângâietor al inimilor, adevărata lumină care luminează viețile noastre și împrăștie întunericul păcatului. În El contemplăm fața milostivă a Dumnezeului Tată și acceptăm invitația înnoită de a ne converti în iubire și iertare." Fie ca această experiență spirituală să ne însoțească de-a lungul Anului Jubiliar, a urat Papa. "Fie ca Jubileul Milostivirii să fie pentru toți un timp pentru spirit, un timp al reconcilierii cu Dumnezeu și cu frații noștri." La final Pontiful a acordat binecuvântare celor prezenți, cerându-i Domnului să îi protejeze în împlinirea sarcinilor lor. Le-a mai spus că Maria este mereu alături de ei, și în momentele dificile - "fie ca ea să vă asiste cu grija ei maternă, ca să mergeți pe urmele Fiului ei, Isus".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1171, Ultimul acces: 2024-03-26 16:21:57