GANDIREA LUI PHILIP RIEFF IN ROMANIA - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

GANDIREA LUI PHILIP RIEFF IN ROMANIA

[2016-01-21]
Nu putini au fost ganditorii ori intelectualii care, de-a lungul istoriei, si-au inceput viata intelectuala ca agnostici, atei, adepti ai secularismului, batjocoritori ai credintei si valorilor religioase, si si-au sfarsit viata tocmai la polul opus, oameni ai credintei, adepti ai valorilor crestine si apologeti ai virtutilor. Unul dintre ei este filosoful american Philip Rieff, acum decedat, si putin ori deloc cunoscut in Romania. Este un ganditor al carui gandire, dezvoltate spre sfarsitul vietii lui, este profund pro-credinta si pro-valori religioase. In tinerete a fost un vagabond intelectual, dar pe parcursul anilor si-a dat seama de consecintele negative ale valorilor pe care el si cei de teapa lui le promovau. Din apologet al secularismului a devenit un apologet al religiei si credintei. Vreme de multi ani a fost profesor de filosofie la Universitatea Statului Virginia din Statele Unite. Spre finalul vietii lui intelectuale si academice a calatorit pe un propriu drum al Damascului care i-a schimbat gandirea si perspectiva. Nu stim ca vreuna din cartile lui sa fi fost traduse in romaneste. Ele, dar mai ales cea din urma, My Life among the Deathworks, sunt dificil de citit si inteles chiar si in engleza si probabil ca si mai greu de tradus in romaneste. Din fericire, insa, in toama am dat peste o recenzie a acestei carti facuta de un profesor de religie american, Bruce Ashford. Am transmis-o unuia dintre voluntarii nostri, domnului Andrei Dirlau, care cu o rabdare si meticulozitate deosebita a abreviat si tradus recenzia cartii pentru cititorii nostri. Ii suntem indatorati. Andrei Dirlau e doctorand in teologie ortodoxa la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Alba Iulia. Ii multumim. Traducerea este impecabila, cea ce face lecturarea materialului usoara. Versiunea neabreviata, in engleaza, a recenziei cartii lui Reiff, poate fi citita aici: http://www.canonandculture.com/the-great-barrier-rief-stemming-the-tide-of-destruction-in-american-culture-and-public-life/

Cine e Philip Rieff?

În afara cercurilor sociologice, puțină lume a auzit zilele acestea de Philip Rieff. Și totuși, Rieff se profilează ca unul din spiritele cele mai înalte ale veacului al XX-lea, ca unul din darurile cele mai alese ale societății occidentale. Opera lui Rieff este uimitoare. Ea aparține domeniului sociologiei la nivelul cel mai elevat—sociologia ca profeție—punând diagnosticul corect bolilor vieții noastre sociale din Occident și oferind un pronostic pentru viitor.

Pronosticul lui Rieff nu e unul roz. Citind lucrarea sa Deathworks ["Operele morții”] și alte volume ale sale, ai senzația că Rieff e un profanator de morminte, care sapă în necropola care este civilizația noastră occidentală a veacului al XX-lea. După ce am citit Deathworks am reconstituit cariera lui Rieff, însoțindu-l în celelalte călătorii epistolare ale sale de dezgropare a mormintelor. Evoluția gândirii lui Rieff de-a lungul întregii lui vieți aruncă lumină asupra importanței și perenității sale, oferindu-ne repere cruciale pentru a înțelege civilizația occidentală de azi.

Cariera timpurie (Sigmund Freud și apariția culturii terapeutice)

Încă de la începuturile carierei academice a lui Rieff, a fost recunoscut ca fiind excepțional de dotat. În publicațiile sale timpurii cele mai influente, precum The Mind of the Moralist [„Gândirea moralistului”] și The Triumph of the Therapeutic [„Triumful terapeuticii”], îl vedem pe Rieff susținând că adevărata cheie a analizei culturale făcute de Freud era concepția acestuia despre nevroze. Freud considera că gradul ridicat al incidenței nevrozelor în lumea occidentală se datora dispariției autorității religioase. Ca urmare Freud găsea o relație cauzală între declinul religiei și prevalența nevrozelor. Însă, în loc să vindece nevroza revigorând religia, el a încercat să o vindece învățând pacientul să trăiască fără religie. Această concepție psihoterapeutică a omului modern a slujit ca teorie unificatoare a societății moderne.

În opinia lui Rieff, adevărata revoluție a secolului al XX-lea a fost ideologia terapeutică, nu comunismul. Comparați cu Freud, neo-marxiștii erau niște conservatori culturali care încă mai credeau în noțiunea de autoritate și în ideea unui cod cultural. Terapeutica freudiană, pe de altă parte, nu putea înghiți cadrele autoritare și codurile morale normative. Într-o cultură terapeutică autoritatea dispare. În locul lui Dumnezeu și al moralității, ni se dau arta și sociologia. Desigur nu e un târg prea avantajos. Din acest motiv, mai târziu în cariera sa Rieff va descrie orașul Washington, D.C. (și nu, să zicem, Moscova) ca epicentrul distorsiunii culturale occidentale.

În anii 1970 Rieff devenise o „stea” intelectuală publică. Lucrările sale erau publicate în principalele reviste literare. Dar în anii ’80, în mod misterios, el s-a retras din viața publică.

Cariera târzie (Ordinea Sacră / Ordinea Socială)

Abia la trei decenii după ce a ieșit de pe scena publică, Rieff a reapărut cu publicarea cărții My Life among the Deathworks [„Viața mea printre lucrările morții”]. Deathworks a fost primul volum din trilogia Sacred Order / Social Order [„Ordinea Sacră / Ordinea Socială”] și singurul publicat înainte de moartea lui Rieff. Celelalte două volume, The Crisis of the Officer Class [„Criza clasei ofițerești”] și The Jew of Culture [„Evreul culturii”] au fost publicate postum.

În trilogie Rieff argumentează că patologiile modernității sunt cauzate de relația sa disfuncțională cu sacrul. Ele provin în mod special din demersul radical al modernității vizând reorganizarea societății prin abolirea sacrului. Așa cum Rieff argumentase încă de la începutul carierei sale, această abolire fusese catalizată în mare măsură de Freud însuși. Scopul urmărit de Freud prin psihoterapie era să transforme viața interioară, sufletească, a persoanei umane. Spre deosebire de creștinism, care încearcă să-l ajute pe om să se asemene cu Hristos, Freud căuta să-și transforme pacienții „convertindu-i” la o viziune asupra lumii radical non-religioasă.

Problema cu o asemenea viziune în mod declarat non-religioasă, așa cum observă Rieff, este că religia nu poate fi realmente abolită. Nu putem trăi fără un cadru religios, tot așa cum nu putem comunica fără un cadru lingvistic, ori cum nu putem repira fără un cadru pulmonar. Religia este în sângele omului, iar un atac la adresa religiozității deschise, fățișe, nu face decât să creeze o religiozitate ascunsă, camuflată. De pildă, noțiunea de „subconștient” a lui Freud reintroduce divinul pe ușa din spate după ce l-a izgonit prin cea din față. Rieff scrie: „Freud vedea subconștientul ca pe ceva asemănător unui dumnezeu ascuns—indiferent, impersonal, nepăsător față de viața creației sale”. Freud voia să abolească mitul, dar a sfârșit prin a-și inventa o mitologie proprie.

Cele Trei Lumi Culturale

În deceniile ce au urmat publicării cărții „Triumful terapeuticii”, Rieff a elaborat o viziune a istoriei Occidentului în care s-au succedat trei „Lumi” Culturale. Fiecare „Lume” corespundea unei epoci din istoria Apusului. Astfel, Prima Lume Culturală a fost lumea păgână, vrăjită de numeroșii ei zei. Ea a fost urmată de a Doua Lume Culturală, dominată de monoteisme. A Doua Lume Culturală a lăsat recent locul celei de a Treia Lumi Culturale, cea actuală, în care umanitatea vrea să renunțe la zei en toto.

În viziunea lui Rieff, civilizațiile lumii au conceput dintotdeauna ordinea socială ca avându-și temeiul în ordinea sacră. Ordinea sacră a întemeiat întotdeauna și în mod necesar ordinea socială furnizându-i un univers de sensuri și un cod de permisiuni și interdicții. Ea și-a tradus propriile adevăruri în realitățile tangibile ale ordinii sociale. Ordinea sacră și-a exercitat influența asupra ordinii sociale prin cultură. Astfel creatorii de cultură și produse culturale au fost intermediarii dintre ordinea sacră și ordinea socială, dintre Dumnezeu și societate.

Dar duhul celei de a Treia Lumi Culturale caută să lichideze toate acestea. În cea de a Treia Lume Culturală cei mai puternici dintre creatorii de cultură încearcă să abolească ordinea sacră cu totul. Într-un mod ce nu are niciun precedent istoric, ei vor să lase ordinea socială să subziste ca de sine stătătoare, lipsită de temeiul sacru pe care l-a cunoscut dintotdeauna. Ori, pentru a pune punctul pe i mai apăsat decât a făcut-o Rieff, aceste elite culturale se așează pe ele însele în locul lui Dumnezeu, producând opere de cultură care modelează ordinea socială după propria lor asemănare.

Lucrările morții în cea de a Treia Lume Cultural㠖 a noastră

Rieff vede produsele acestei de a Treia Lumi Culturale ca fiind vătămătoare, nocive, descriindu-le sub numele de opere sau lucrări ale morții [deathworks]. Aceste produse culturale nu sunt, așa cum ar trebui să fie, vehicule ale vieții, ci mai curând agenți subversivi ai distrugerii, subminând însăși societatea și cultura din care au luat naștere. Rieff oferă o serie de exemple sclipitoare, de regulă din domeniul umanist, incluzând mai ales opere de Freud, Joyce, Picasso și Mapplethorpe. El scoate în evidență atacurile culturale la adresa înțelegerii tradiționale a sexualității, mai ales atitudinile negative față de unitatea familială tradițională heterosexuală. Aceste atacuri reprezintă pentru Rieff o subversiune a codurilor culturale tradiționale occidentale și o abrogare a ordinii sacre care le întemeiază.

Primele două Lumi Culturale au căutat, fiecare, să formeze o „identitate” personală, socială și culturală pe verticală, pornind de sus. Dar a Treia Lume Culturală, a noastră, respinge verticala și caută să constituie o identitate pe orizontală, dedesubt. Efectul acestei respingeri este nihilismul. „Unde nu este nimic sacru”, notează Rieff, „nu este nimic”.

Creștinismul ca a Doua Lume Culturală

Deși Rieff a criticat aspru creștinismul în tinerețe, spre sfârșitul carierei sale el și-a declarat angajamentul față de monoteism (a Doua ordine socială a lumii în sistemul său) și a îmbrățișat rolul pozitiv pe care creștinismul trebuie să îl joace în societate. În a Doua Lume Culturală, ordinea socială occidentală (susținută de monoteismul iudeo-creștin), ordinea sacră apare prin revelație și prin tradițiile ce decurg din această revelație. Ordinea sacră furnizează un univers de sensuri înzestrat cu un cod normativ de permisiuni și interdicții. Acest cod moral face ca societatea să înflorească și generează bunăstarea persoanelor în contextul ordinii sociale mai largi. Persoana învață de la o vârstă fragedă să se identifice cu acest univers de sensuri și să aprecieze virtutea și viciul în așa fel încât această înțelegere să-i modeleze dorințele instinctuale. În mod semnificativ, ordinea sacră îi cere culturii să susțină ordinea socială împiedicând decadența în viața socială și culturală.

Rieff a avut grijă să observe că ordinea sacră nu este imuabilă, nici nu trebuie impusă prin cultură astfel încât să controleze ordinea socială până în detaliu. Ordinea sacră nu trebuie echivalată cu ordinea civilă, cu toate că de fapt ordinea sacră modelează realitățile concrete ale ordinii civile. Într-adevăr, ordinea sacră își traduce propria ordine intangibilă în realitățile tangibile ale ordinii sociale. Ea face acest lucru prin intermediul culturii și, făcând acest lucru, ea modelează identitatea personală. Ordinea sacră este condusă de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacob; iar în Dumnezeu își au obârșia Creația și Revelația Sa.

Deformarea celei de a Treia Lumi Culturale a noastre

Elitele acestei de-a Treia Epoci caută, prin intermediul culturii, să strice ceea ce a plăsmuit Dumnezeu, să rupă ordinea socială de ordinea sacră, astfel încât ordinea socială s㠄pluteasc㔠de sine stătătoare. „Elitele conducătoare ale celei de a Treia Lumi Culturale” – scrie Rieff – „sunt virtuoși ai de-creației, ai plasării de ficțiuni acolo unde erau mai înainte adevăruri absolute”. Sociologii moderni se află în avangarda acestei parade a celei de a Treia Lumi; ei perpetuează perspective reducționiste asupra religiei, tratând-o ca pe un fenomen strict funcțional. La fel ca și Freud înaintea lor, ei vor să uite religia și să reconstruiască societatea și cultura (în mod anti-religios) pornind de jos în sus. Turnul din Babel este zidit din nou, cărămidă cu cărămidă, mereu și mereu, și totdeauna cu noi nădejdi de slavă deșartă.

Încercarea de a construi o societate fără religie, așa cum am notat mai sus, e sortită eșecului. În cuvintele lui Rieff: „Cultura și ordinea sacră sunt inseparabile… Nicio cultură nu s-a putut menține vreodată în absența unei raportări la ordinea sacră”. Și totuși, în vremea aceasta proiectul de de-creare a unei A Treia Lumi implică producerea de opere ale morții [deathworks], realități culturale ce reprezintă un „asalt final asupra… ordinii sacre pe care artele lor întrucâtva o mai exprimau”. Operele morții sunt „bătălii în războiul împotriva celei de a Doua Culturi”. În ochii lui Rieff, Cultura celei de a Treia Lumi nu mai prididește felicitându-se pentru aparenta ei victorie.

Una din liniile frontului în bătălia culturală contemporană este noțiunea de adevăr. Perspectiva celei de a Treia Lumi abolește adevărul, lăsând doar dorința. Dar dorința se dovedește a fi o autoritate tot atât de cumplită precum orice zeu. Culturile celei de a Treia Lumi sunt relativiste la suprafață, dar la nivel de profunzime sunt intens autoritare. Ele exclud divinitatea. Dar natura are oroare de vid. De aceea tronul pe care odinioară ședea Dumnezeu nu rămâne gol; pur și simplu e ocupat de zeul dorinței.

În cultura noastră occidentală a celei de a Treia Lumi, aproape orice dorință va fi de ajuns, dar dorința sexuală funcționează ca un atu sau carte supremă. Pe baza studiului întreprins de el asupra lui Freud, Rieff notează cum încercarea de a înlocui divinitatea se concentrează, în mod surprinzător, pe lupta împotriva familiei heterosexuale. Rieff argumentează că mișcarea din Apus pentru normalizarea homosexualității reprezintă un atac asupra familiei heterosexuale, cu importante implicații negative asupra societății. Această mișcare este „o perversiune polimorfă neînțeleasă aproape deloc de masa celor ce sunt pur și simplu obligați să se ghemuiască într-o acceptare tăcută, timorată și, în mare măsură, intimidată, a homosexualității ca și când ar fi cumva doar un alt stil de viață fără nicio semnificație deosebită în societate”. Problema homosexualității, așa cum o vede Rieff, trece cu mult de sfera eticii sexuale. Ea este o chestiune de sfidare împotriva ordinii sacre, iar atâta vreme cât sfidarea domnește cu rang suprem, cultura nu se poate aștepta decât la opere ale morții.

Onward to a Fourth World

În loc de a încerca să recupereze creștinismul pierdut al altei epoci, Rieff ne îndeamnă să mergem înainte către o viziune a unei a Patra Lumi, în care ordinea sacră reîntemeiază ordinea socială, una în care elita cu influență promovează ordinea sacră și nu o subminează. Construirea unei a Patra Lumi ar implica recuperarea Revelației și, prin extensie, recuperarea autorității, direcției și sensului—toate victime ale celei de a Treia Lumi Culturale. Deși a Treia Lume pare a se afla la apogeu, Rieff prevede erodarea ei. Efortul „terapeutic” de a ucide instinctul credinței va eșua în mod necesar. „[Instinctul credinței] pur și simplu nu poate fi ucis. Acest «pur și simplu nu poate» înseamnă că pur și simplu nu putem trăi—nu putem trăi ca și când viața ar fi lipsită de sens, de țel; ca și cum viața ar fi doar materială sau mecanică și nu spirituală.”

Cheia cultivării cu succes a celei de a Patra Lumi este de a readuce cultura la funcția ei legitimă de a conecta sacrul cu socialul. Această restaurare nu se face de la sine; ea are nevoie de oameni care vorbesc și făptuiesc în mod responsabil și proleptic. Acești oameni trebuie să recupereze un cod de permisiuni și interdicții—recuperare ce va deveni tot mai posibilă pe măsură ce cultura noastră va suferi o „dez-vrăjire radical㔠din pricina permisivității celei de a Treia Culturi. Aceasta părea cu atât mai eliberatoare cu cât Îl concedia pe Dumnezeu alungându-L din locul Său și propunea o viață fără limite. Dar o lume fără hotare este un loc înspăimântător—nu unul eliberator. Trebuie să regăsim frumusețea lui „s㔠și a lui „să nu”.

Sursa: www.alianta-familiilor.ro


Contor Accesări: 247, Ultimul acces: 2019-06-17 12:06:19