Trecerea dintre ani la Catedrala Episcopala din Caransebes - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Trecerea dintre ani la Catedrala Episcopală din Caransebeș

[2017-01-02]
de Iulian Dumitrascu

La trecerea în Noul An civil 2017 în Catedrala episcopală Învierea Domnului și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Caransebeș s-a oficiat slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos la care au participat numeroși credincioși. Sfânta slujbă a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. De asemenea ierarhul a înălțat și rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut și de rugăciuni la intrarea în noul an, după cum ne-au precizat Diac. Pavel Canea și Darius Herea.
În prima zi din an, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea împrejur cea după trup a Mântuitorului Hristos și pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Presfințitul Părinte Lucian, a săvârșit Sfânta Liturghie tot la Catedrala episcopală din Caransebeș.
În cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare s-au citit rugăciuni de mulțumire către atotputernicul Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra eparhiei în anul 2016. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.
Ne bucurăm foarte mult că am putut sluji în prima zi din noul an 2017 în Catedrala noastră episcopală și-L rugăm pe Mântuitorul Hristos, Arhiereul cel veșnic, să binecuvinteze cununa anului care a început și să ne ajute să ne împlinim misiunea pe care El ne-a încredințat-o și să ne facem slujba deplin. De asemenea, îi cerem să ne dăruiască tuturor sănătate deplină, har peste har și binecuvântare și să avem o lucrare bogată în acest nou an, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești. Totodată, nu trebuie să-i uităm și pe care au mărturisit credința ortodoxă în perioada comunistă în frunte cu cel mai longeviv patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina, care a păstorit în vremuri grele, între 1948 și 1977, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
La final, chiriarhul a urat tuturor care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, ani mulți și fericiți, multă sănătate și binecuvântare, pace și bucurie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5292, Ultimul acces: 2021-02-24 13:38:37