Parohia Sfantul Antonie cel Mare din Sectorul 4 va adaposti un fragment din moastele Sfintei Mironosite Maria Magdalena - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Sectorul 4 va adăposti un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena

[2017-01-12]
de Andrei Pau

Parohia Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Ioan Casian, din sectorul 4 al Capitalei, a primit în dar din Grecia un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, ne-a precizat părintele Sebastian Gabor.
Racla cu sfintele moaște va fi adusă la Biserica Sfântul Antonie cel Mare vineri, 13 ianuarie 2017, de la orele 18:00. Se va citi Acatistul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, iar apoi se va oficia Taina Sfântului Maslu. Sâmbătă, se va săvârși Sfânta Liturghie. După amiază se va oficia slujba Vecerniei Mari cu Litie.
Duminică, 15 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sfinți racla, baldachinul și icoanele închinate Sfintei Mironosițe Maria Magdalena. În continuare, va oficia Sfânta Liturghie. După amiază, va fi oficiat Paraclisul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena.
Luni, 16 ianuarie 2017, începând cu orele 8:30 va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar după amiază va fi oficiată slujba Vecerniei Mari cu Litie.
Marți, în ziua de cinstire a Sfântul Antonie cel Mare, vor fi oficiate slujba Acatistul, Utrenia și Sfânta Liturghie. La final, va fi săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 716, Ultimul acces: 2021-04-17 17:37:33