Cristian Ungureanu: Elemente de discurs religios in traducerile romanesti ale „Paradisului” dantesc

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 0,19s...

Ştiri şi Evenimente

Cristian Ungureanu: Elemente de discurs religios în traducerile româneşti ale „Paradisului” dantesc

[2017-01-15]

15.01.2017, Iaşi (Catholica) - La Editura Sapientia din Iaşi a apărut recent cartea Elemente de discurs religios în traducerile româneşti ale „Paradisului” dantesc, scrisă de Cristian Ungureanu. Cartea apare în colecţia „Disertaţii doctorale”, în format 17×24, are 164 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei. Dragoş Cojocaru semnează următoarea prezentare:
Cu câţiva ani în urmă, am participat, ca referent, la susţinerea publică a tezei doctorale elaborate de Cristian Ungureanu sub îndrumarea ştiinţifică a prof. univ. dr. Alexandru Gafton, teză intitulată Elemente de discurs religios în traducerile româneşti ale „Paradisului” dantesc. Lucrarea vede acum, în sfârşit, lumina tiparului. Cristian Ungureanu are curajul şi, cum se va vedea, competenţa, mai rar întâlnită pe coordonatele noastre spaţio-temporale, de a aborda în termeni critici o capodoperă de referinţă a literaturii universale, Divina Comedie a lui Dante Alighieri, pe care, ca vrednic italienist, dovedeşte a o cunoaşte în ansamblu şi a se strădui să o descifreze până în multe din copleşitoarele-i amănunte. Demersul analitic ales îl constituie, spre beneficiul mediului academic din România, studiul elementelor de discurs religios din ultima secţiune a divinului poem, Paradisul, pornind de la elucidarea sensurilor din original şi zăbovind asupra celor mai cunoscute două variante existente în limba română, aceea a lui George Coşbuc şi aceea a Etei Boeriu.
În general, după cum am putut constata din proprie experienţă, cititorul de limbă română aflat în librărie sau în faţa raftului de bibliotecă, atunci când vede pe copertă numele lui Dante şi titlul Divina Comedie, cumpără, împrumută sau răsfoieşte varianta unuia sau a altuia dintre traducători, cu cecitatea încrederii şi în iluzia de a avea de-a face chiar cu textul dantesc. Filologii adevăraţi au cunoştinţă despre existenţa mai multor variante, însă rareori, cu excepţia câtorva studioşi de limbă şi cultură italiană, se mai oboseşte cineva să lectureze cel puţin cele două variante de tălmăcire luate în discuţie în teza de faţă, ca să nu mai vorbim de altele. Este păcat, întrucât, aşa cum lucrarea lui Cristian Ungureanu o dovedeşte cu prisosinţă, câştigul unei lecturi comparative între aceste variante, mai ales raportată competent la originalul explicat, este tocmai unul de ordin înalt filologic.
Consideraţiile generice legate de lingvistică, poetică şi traductologie din care Cristian Ungureanu îşi alcătuieşte capitolul introductiv sunt menite a da măsura stăpânirii teoretice mai curând a unui instrumentar metalingvistic la care, completat cu alte noţiuni aparţinând nu doar de domeniul teoriei limbii, ci şi de acela al teoriei literare şi istoriei culturii, cu panoramări diacronice multiseculare şi clarviziune multiculturală, autorul va recurge mereu în decursul efortului domniei sale. Cu siguranţă, majoritatea considerentelor teoretice etalate în acest capitol nu au un rol nemijlocit în lecturarea critică a textelor atacate, ele servind doar ca dovezi ale parcurgerii unor bibliografii pertinente şi ale unor abilităţi de principiu necesare aspiraţiei la titlul doctoral vizat. Nu putem cuantifica, în teorie (nici măcar în volutele inteligente ale gândirii şi expresiei unui semiotician de talia lui Umberto Eco), nici virtuţile geniale ale textului dantesc în sine, nici geniul de tălmăcitor surprinzător al lui George Coşbuc (acestea fiind, de fapt, în mod inevitabil, principalele două repere ale discursului analitic). Pe de altă parte, abaterile dramatice (şi adesea involuntar comice) ale Etei Boeriu, considerate în raport atât cu ilustrisimul text-sursă, cât şi cu împovărătorul precedent coşbucian, pot fi consemnate şi calculate, eventual, cu o anumită precizie ce s-ar vărsa într-o maliţiozitate pe care, în multe rânduri, comentatorul nostru, cavaler desăvârşit, şi-o temperează cu o condescendenţă vecină cu apatia…
Un prim travaliu de salahor l-a constituit, pentru autor, inventarierea completă a terminologiei religioase vehiculate de Dante în Paradis, secţiune a poemei prin excelenţă dedicată acestei problematici. Cercetătorul s-a achitat cu brio de această misiune, cu toate că teza, în forma sa prezentată pentru susţinere, nu dădea seama de integralitatea acestui inventar, ale cărui proporţii urmează a fi completate, cu analizele de rigoare, eventual într-un volum ulterior. Un al doilea efort, deopotrivă de solicitant, s-a concretizat prin clasificarea repertoriului fişat, în funcţie de importanţa numelor şi a conceptelor în economia generală a discursului dantesc. Aici, studiosul a optat pentru categorisirea de la mare la mic şi de sus în jos (în acest ultim caz, optând pentru calea inversă celei străbătute de alegoricul drumeţ galactic medieval, aşadar începând cu Dumnezeu generic, continuând cu ipostazele Sfintei Treimi, trecând prin spectaculoase ierarhii cereşti şi străbătând bisericeştile orânduieli, până la detalii de factură confesională şi administrativă).
Iau naştere, astfel, capitole şi subcapitole ale căror titluri se anunţă ca promiţătoare câmpuri de investigaţie şi ale căror conţinuturi dau seama de capacitatea domnului Cristian Ungureanu de a se descurca cu îndemânare în labirinturile terminologice ale poemului dantesc, incluzând aici nu doar descrieri ale unor formule dogmatice şi practici de cult, ci şi elemente doctrinare esenţiale şi subtilităţi ale teologiei scolastice, cu binevenite explicaţii de miză istorică şi confesională. Impozanta şi aparent infinita materie poetică dantescă a Paradisului se restructurează, în demersul analitic al domnului Cristian Ungureanu, în rubrici ce izbutesc să rânduiască principial arhangheli şi îngeri de rând, amvoane şi altare, taine şi rugăciuni, virtuţi cardinale şi teologale, autoritari părinţi ai Bisericii şi biete măicuţe răpite din convent, vajnici oşteni ai creştinătăţii şi sfinţi de exemplară cuminţenie, „papi şi popi”… într-o succesiune în egală măsură logică şi fascinantă, despre care suntem siguri că a mai redus câte ceva din deja discreta frustrare a cercetătorului de a nu se fi ocupat de Infern, carte de o spectaculozitate mult mai îndemânoasă… Concomitent, ni se dezvăluie roadele uriaşei trude şi ale nu mai puţin uriaşului talent poetic (cu foarte puţine rateuri, unele, e drept, sclipitoare, dar nu mai mult decât nişte pete în soare) al lui George Coşbuc şi, subsecvent (în lectura noastră, nu întotdeauna şi în politicoasa abordare a doctorandului), eforturile Etei Boeriu de a veni cu ceva nou, eforturi soldate uneori cu punctuale succese, iar alteori cu formulări deplasate, ţinând, din câte ne este dat să observăm fără putinţă de tăgadă, de un anume hedonism nu tocmai livresc, cu arome culinare şi tâlcuri gospodăreşti. În opinia noastră, tocmai profitând de ocazia că raportarea traducerilor se face la textul original, nu ar strica, în urma acumulărilor unor asemenea constatări, o judecată axiologică mai tranşantă.
Apoi, poate că un capitol, fie şi de scurtă întindere, într-un asemenea op axat pe elementele de discurs religios, ar merita să fie dedicat legendelor despre sfinţi şi raporturilor de frumoasă complementaritate dintre ordinele franciscan şi dominican, cărora Dante le acordă un spaţiu textual privilegiat: chiar dacă acestea nu ridică problemele terminologice asupra cărora domnul Cristian Ungureanu se apleacă mai cu seamă, farmecul fragmentelor de text poetic la care facem referire ar îmbogăţi neîndoielnic evantaiul de impresii ale cititorului volumului ce va să vină. În fine, apropo de discurs ca atare, autorul lucrării pe care o semnalăm găseşte de cuviinţă să-şi încununeze demersul critic prin analiza detaliată a unui text de mai mari dimensiuni, anume rugăciunea Sfântului Bernard din Clairvaux adresată Fecioarei Maria ca supremă mijlocitoare întru contemplarea divinităţii, pasaj de o mare consistenţă poetică şi conceptuală, pe care doctorandul îl disecă metodic şi scrupulos, fără a-i ştirbi farmecul şi punându-l în balanţă cu rezultatele, în principiu valide, ale tălmăcitorilor români vizaţi.
Lucrarea lui Cristian Ungureanu este un prilej de rară bucurie pentru italienistica şi dantologia din ţara noastră şi, în general, constituie o contribuţie salutară în domeniul filologiei din România. Elaborată pe temeiurile unei bibliografii actualizate şi hrănitoare, concepută într-un stil limpede, energic şi concis, utilizând un arsenal tehnic complex, cu apel la domenii variate ale reflecţiei umane şi făcând dovada unei capacităţi analitice remarcabile, lucrarea intitulată „Elemente de discurs religios în traducerile româneşti ale Paradisului dantesc” îl recomandă pe autorul său ca pe un cercetător matur şi competent, de la care putem aştepta şi alte contribuţii importante.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1240, Ultimul acces: 2023-09-19 16:30:45

Timp total: 0,19s...