VACCINAREA: INTRE LIBERTATE SI CONSTRANGERE - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

VACCINAREA: INTRE LIBERTATE SI CONSTRANGERE

[2021-01-07]
Datele statistice sunt într-adevăr tragice. În SUA, 1 din 1 000 de persoane au decedat de COVID 19, în doar 10 luni de pandemie, aproximativ 350.000 de persoane. În alte țări, cum ar fi Italia, Marea Britanie, Suedia, Spania, Franța, situația este la fel de tragică ori chiar mai serioasă. Companiile farmaceutice au început să producă vaccinurile promise de multe luni, un număr în creștere de vaccinuri se distribuie în țările occidentale, iar, de mai bine de o săptămână, oamenii încep să se vaccineze. În România, zeci de mii de persoane deja au fost vaccinate, în Florida vaccinările deja au fost programate până în februarie, iar numărul celor care se vaccinează crește de la zi la zi peste tot în Occident.

Nemultumirile autoritatilor

Cu toate acestea, guvernele sunt îngrijorate: procentul persoanelor care intenționează să se vaccineze rămâne relativ mic, de doar 30% în România și 50% în Statele Unite. Mass media critică aceste procente și, din nefericire, îi înfierează pe cei care refuză să se vaccineze. Oamenii de știință ne informează că, pentru a stopa virusul, între 70% și 80% din populație trebuie să se vaccineze. O provocare adițională este numărul relativ mic de persoane care au încredere că vaccinul este eficient, de doar aproximativ 15% în Romania.

Ultimele zile ale lui 2020 ne-au asaltat cu o mulțime de articole și reportaje laudative la adresa Chinei care, ni se spune, a reușit ceea ce nici o țară democratică nu a reușit: s㠄controleze” virusul și să-l elimine în curs de doar câteva luni. China încă este în urmă privind producerea unui vaccin contra virusului, dar punctul acesta nu e adus în discuții. Propaganda chineză continuă să fie promovată în mass media occidentală: tiraniile pot „controla” virușii mai bine ca țările în care cetățenii se bucură de drepturi constituționale. În consecință, în numele siguranței, cetățenii sunt ademeniți să aleagă tirania în locul libertății și restricțiile (neconstituționale) în locul normalității.

Mass media, inclusiv cea românească, e frustrată pentru ca un procent atât de mare de cetățeni refuză să se vaccineze, optând pentru libertate și normalitate în loc de acceptarea directivelor neconstituționale ale autorităților. Este uimitor câte articole și cât de vitriolice se publică împotriva celor care refuză să se vaccineze. Sunt numiți, peiorativ, „anti-vaxxers” ori „anti-vacciniști” în românește. Nu se publică articole de bun simț care să discute de bună credință perspectiva persoanelor care refuză să fie vaccinate.

O întrebare care preocupă mass media este cum să convingi oamenii să se vaccineze. Uimitor, răspunsul standard este: să-i sperii. Să pui zilnic în fața oamenilor, pe prima pagină a fiecărui ziar, presupusele consecințe ale nevaccinării. Ceea ce se și face.

Cu speriatul

Știrile zilnice care sunt citate primele în mass media, de 10 luni încoace, sunt datele statistice: câte persoane au fost testate în ultimele 24 de ore, câte au testate pozitiv și câte au murit. Date statistice care insuflă frica în om. Teama este un virus mai letal decât virusul obișnuit.

Publicația New Yorker e tranșantă privind aceasta strategie. Pe 16 octombrie, declara următoarele: „Foremost among the strategies researchers have devised to break through misgivings about vaccination is, essentially, scaring people into doing it / primară între strategiile pe care cercetătorii le-au conceput pentru a elimina percepțiile greșite despre vaccinări, este, în esență, să-i sperii pe oameni să o facă”. [Recomand, Inside the Mind of an Anti-Vaxxer: https://www.theatlantic.com/.../how-change-mind.../616722///]

Conservatorii cred în libertatea de a alege. A fi conservator înseamnă a nu fi constrâns să accepți o singură versiune a „adevărului”, mai ales când ea vine sub forma unei ideologii unice, formulate și promovate de statul secular, iar apoi vânturată la unison dar și cu dispreț de mass media. Alianța între versiunea unică a „adevărului”, așa cum ea este desemnată de stat, și mass media, este începutul totalitarismului.

Dispretul nemeritat fata de cei care refuza vaccinarea

Dar mai exista un aspect care ingrijoreaza. Ne vaccinăm ori nu ne vaccinăm? Asta pare să fie întrebarea zilei de câteva luni încoace. Un oarecare conflict, mai mult sau mai puțin vocifer, pare să se fi iscat în jurul acestei întrebări. Versiunea oficială a goliatului secular este că toată lumea trebuie să se vaccineze; că a refuza să te vaccinezi dovedește îngustimea minții; că a refuza să fii vaccinat dovedește că ești „anti-science / anti-știință”; că a nu face cum spun „experții” dovedește că ești „talibanic” etc. Invective de genul acesta apar cu duiumul și sunt promovate cu nesaț de jurnaliștii plătiți din fondurile europene.

Ceea ce vedem este, de fapt, rezultatul unei strategii foarte bine puse la punct. În primăvara lui 2020 EU a adoptat o singură versiune a „adevărului” privind coronavirusul, marginalizându-le pe toate celelalte și insistând că toți cetățenii UE trebuie să gândească și să facă aidoma celor puțini (plasați în vârful eșafodului unional) care gândesc asupra subiectului. Încă din primăvară, EU și Parlamentul European au lansat acțiuni de „contracarare” a „dezinformării” privind coronavirusul, prin care se înțelegea orice opinie contrară celei oficiale. La fel ca pe vremea comunismului și a nazismului. Au cerut cenzurarea paginilor de FB, lansarea de acțiuni penale împotriva cetățenilor care gândesc diferit, și au silit o uniformizare a gândirii.

Mass media dispretuiteste

Mass media întregului continent s-a conformat întocmai, inclusiv cea din România. A fost practic imposibil să dai peste articole care să devieze de la linia oficială a Bruxellesului. Dacă oameni de știință, experți în epidemiologie ori alte ramuri similare ale științei publicau opinii contrare, erau cenzurați, unii chiar dați în judecată ori paginile lor de FB erau închise.

Calomnierea celor care refuză să se vaccineze nu cunoaște limite. Presa e plină de astfel de articole defăimătoare. În opinia mea, cei care sunt sceptici de larghețea statului secular merită aprecieri, nu calomnii.

Libertatea de a alege este fundamentală. Este legată de libertatea de conștiință. Cele două sunt legate de drepturile parentale. Acestea trei sunt legate de libertatea religioasă. Apoi de alte libertăți și drepturi constituționale, cum ar fi gândirea liberă, libertatea de expresie, dreptul la un nume bun și o reputație bună, libertatea cetățeanului de a nu fi constrâns de stat să acționeze împotriva convingerilor personale etc.

Nici Autoritatea Supremă, adică Dumnezeu, nu ne constrânge să acționăm împotriva voinței noastre. E bine sa ne amintim, în acest context, de cuvintele Mântuitorului adresate omului bolnav: „vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6). Este o întrebare care dovedește că Divinitatea are respect față de om și simțămintele lui. Din asta si noi înțelegem că cei care vor să fie vaccinați și cei care nu vor să fie vaccinați trebuie să fie respectați în mod egal. Demnitatea lor este egală.

Nu pledam pentru sau împotriva vaccinărilor. Acestea sunt alegeri pe care fiecare persoană trebuie să aibă libertatea să le facă fără ca statul să i le impună. Pledam, însă, pentru libertate în mijlocul pandemiei și a haosului politic și mediatic la

Sursa: www.alianta-familiilor.ro


Contor Accesări: 251, Ultimul acces: 2021-03-01 16:28:23