Lucrarile in desfasurare de la Catedrala Nationala vor facilita accesul la paraclisul de sub esplanada - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Lucrările în desfășurare de la Catedrala Națională vor facilita accesul la paraclisul de sub esplanadă

[2023-08-01]
de Diac. Iulian Dumitrașcu

O parte dintre lucrările care au loc pe șantierul Catedralei Naționale vor facilita accesul la Paraclisul „Sfinții Ioan Iacob Hozevitul și Daniil Sihastrul” care va fi amenajat sub esplanadă.
Anamaria Maxim, coordonatorul campaniei de comunicare a Catedralei Naționale, a prezentat pentru Basilica.ro stadiul lucrărilor de construcție și pictură care se desfășoară în această perioadă.
Exterior
„Jumătatea anului 2023 surprinde o imagine amplă în șantierul Catedralei Naționale, care s-a extins considerabil în ultima lună de activitate, când au început lucrările de montaj de armătură rigidă și flexibilă a stâlpilor aferenți porticurilor curbe care fac parte din zona accesului principal. Astfel, după opt luni de activitate sub cota 0, apar și primele lucrări de suprafață, care se înalță cu multă forță și precizie”.
„Cele două porticuri curbe, orientate Nord-Vest și Sud-Vest, la care se lucrează în prezent, sunt arhitecturi anexe extinse în continuarea secvențelor de coloane deja construite, care au rolul de a delimita spațiul liturgic exterior al catedralei. Prin construcția acestor portice va fi vizibil conturat accesul principal în incinta ansamblului și esplanada din fața edificiului Catedralei Naționale, conform conceptului arhitectural al ansamblului”.
„Activitatea de construcție din această zonă prezintă lucrări de complexitate ridicată, întrucât cuprinde lucrări subterane de armare, cofrare si turnare, care vor permite accesul în Paraclisul dedicat Sfinților Ioan Iacob Hozevitul și Daniil Sihastrul, aflat la subsolul Catedralei Naționale. Destinația acestui viitor spațiu liturgic nu este întâmplătoare, fiind rânduită de Preafericitul Părintele Patriarh Daniel pentru a purta numele celor doi sfinți menționați, întrucât amândoi au trăit în peșteră”.
„Prin forma lor, clădirile încadrează esplanada ce conduce spre intrarea în catedrală conturând forma Sfântului Potir, prin această reprezentare în arhitectură fiind redată astfel și ideea de mântuire a neamului, o idee de profunzime mistică și teologică ce afirmă că mântuirea, adică libertatea sub toate formele ei, a neamului românesc are loc numai printr-o împreună-călătorie și unire a vieții omului și poporului cu Hristos, prezent în Sfântul Potir. De asemenea, expresia mântuirea neamului este legată și de jertfa eroilor care și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru apărarea poporului românesc și a credinței primite din strămoși, eliberând prin lupta lor neamul de sub popoarele care au stăpânit cu vitregie teritoriile românești”.
„Conform echipei de coordonare a șantierului Catedralei Naționale, lucrările din zona accesului principal au termen de finalizare sfârșitul acestui an, cu o eventuală prelungire până la sfârșitul lunii martie 2024”.
Interior
Coordonatorul campaniei de comu­ni­care a Catedralei Naționale a oferit detalii și despre lucrările din interiorul lăcașului de cult.
„Pe cealaltă parte a șantierului, în interiorul Catedralei, se lucrează concomitent la instalațiile de ventilație și climatizare și la instalațiile electrice”.
„În șantierul de pictură, odată cu începutul lunii august, echipa de pictori va începe montarea, pe bolta de deasupra scenei Nașterii Domnului, din absida sudică, a mozaicului care vor compune Arborele lui Iesei, o lucrare complexă atât din punct de vedere al proporțiilor, cât și al simbolismului și reprezentării artistice unice realizate pentru Catedrala Națională a României”.
„Odată cu finalizarea scenei Arborele lui Iesei, absida sudică va fi completă și eliberată de schele, iar specialiștii în arta mozaicului vor începe lucrările la Turla Pantocrator, unde se efectuează în prezent tencuielile specifice”.
„Se pot realiza donații în continuare prin modalitățile indicate pe site-urile catedralei, și anume catedrala-nationala.ro și pictamcatedrala.ro, două mijloace prin care Catedrala a primit și primește sprijin pentru a duce mai departe lucrările acestui ideal creștin românesc”.
Catedrala Națională este prezentă și pe canalele social media de Facebook și Instagram.
Modalități sprijin
Cei care doresc să susțină lucrările de pictură, respectiv, de construcție, au la dispoziție următoarele modalități de sprijin:
Pentru pictură
Online, direct pe site-ul pictamcatedrala.ro, selectând unul dintre cele două butoane, care vă vor direcționa spre secțiunea de plată cu cardul în moneda aleasă de dumneavoastră, LEI sau EURO.
Direct la orice unitate de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, urmând a primi chitanță personalizată cu mențiunea „Pentru pictura Catedralei Naționale”.
Prin SMS la 8822 cu mesajul PICTURA în valoare de 2 EUR (nu se aplică TVA) valabil în: Vodafone, Orange, Telekom, Digi Mobil.
Prin depunere de numerar sau virament bancar în următoarele conturi BCR ale Patriarhiei Române:
Cont pictură în lei: RO91RNCB0075004895030395
Cont pictură în euro: RO64RNCB0075004895030396
Cont pictură în dolari: RO26RNCB0075004895030110
Informații despre pictură
Tel.: 0799.887.955
Email: ctitor@catedralaneamului.ro
Pentru construcție
Online, direct pe site-ul catedrala-nationala.ro, la secțiunea de plată cu cardul în moneda EURO.
Direct la orice unitate de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, urmând a primi chitanță personalizată.
Prin SMS la 8822 (mesaj fără text) în valoare de 2 EUR (nu se aplică TVA) valabil în: Vodafone, Orange, Telekom, Digi Mobil.
Prin depunere de numerar sau virament bancar în următoarele conturi BCR ale Patriarhiei Române:
Lei: RO53RNCB0075004895030109
Euro: RO96RNCB0075004895030111
USD: RO26RNCB0075004895030110

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 178, Ultimul acces: 2023-11-30 15:18:19