S-au împlinit 142 de ani de la nașterea lui George Enescu[2023-08-19]de Sorin IonițeGeorge Enescu s-a născut în data de 19 august 1881 în Liveni-Vârnav din Botoșani. Provenea din familie de preoți, atât pe linie maternă, cât și pe linie paternă. Tatăl său, Costache, a urmat cursurile Seminarului Teologic Veniamin Costachi Neamț, dar nu a urmat calea preoției. Bunicul după tată, Gheorghe Enescu, slujea în Parohia Zvoriștea, Botoșani, în timp ce fratele bătrânului Enescu, Enin, păstorea în satul Mălini, din ținutul Fălticenilor. Bunica după tată a marelui compozitor, Elena Filipescu, era fiică de preot din Simnicea, Botoșani. Mama lui Enescu, Maria, se născuse în familia părintelui Cosmovici din Mihăileni, tot din regiunea Botoșanilor, menționa Arhim. Mihail Daniliuc într-un articol dedicat marelui compozitor român. Marele compozitor a mărturisit credința în Dumnezeu. Cum cred în muzica pe care am iubit-o atât, cred și în Dumnezeu, Care m-a creat, spunea el. După umila mea părere, trebuie să fii cu adevărat naiv ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însuși faptul că e invizibil ne face să-L adorăm. I-a rămas în suflet participarea la slujbele bisericii, în special își aducea aminte de o liturghie oficiată de bunicul său în Biserica din Zvoriștea. Am luat parte la o slujbă săvârșită de bunicul și am rămas extaziat de frumusețea serviciului Eram atât de transportat, încât mă închipuiam să văd dacă într-adevăr sunt lângă altar O așa slujbă bisericească n-am pomenit și o voi ține minte toată viața. A început să cânte la vioară la vârsta de patru ani, iar la cinci ani a avut primul concert. Între 1888 și 1894, a studiat la Conservatorul din Viena, cu profesori renumiți ai vremii. Se perfecționează la Conservatorul din Paris (1895 1899) sub îndrumarea profesorilor José White și Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet și Gabriel Fauré la compoziție, Ambroise Thomas și Théodore Dubois la armonie și André Gédalge la contrapunct. În anul 1913 a înființat și a susținut din fonduri proprii Premiul național de compoziție George Enescu. A fost acordat anual până în 1946. S-a numărat printre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români din București. A fost președinte între anii 1920 1948. Compoziția sa cea mai valoroasă este Oedip. A lucrat mai bine de 10 ani la această lucrare finalizată în 1931, pe care a dedicat-o Mariei Rosetti-Cantacuzino, cea care îi va deveni soție în 1937. În perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial, George Enescu părăsește definitiv România și locuiește la Paris, unde trece la Domnul în 1955. În testamentul său din 1945 și-a exprimat foarte clar dorința de a fi înmormântat creștinește, adăugând cu creionul pe spatele plicului sigilat, lăsat lui Romeo Drăghici: Doresc ca înmormântarea mea să fie cât mai simplă, în schimb, să se dea cât mai multe pomeni și daruri. George Enescu, în 14 iulie 1945. Zilele Enescu 2023 În acest an, Muzeul Național George Enescu aniversează 142 de ani de la nașterea compozitorului al cărui nume îl poartă, printr-o serie de manifestări organizate la sediile sale din țară și în alte sedii, puse la dispoziție de parteneri. Evenimentele se desfășoară sub genericul Zilele Enescu 2023. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 182, Ultimul acces: 2023-11-27 18:38:16
|
Timp total: 0,27s...