Zece intrebari rapide pentru IPS Ioan si IPS Aurel - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Zece întrebări rapide pentru ÎPS Ioan și ÎPS Aurel

[2020-01-13]
Amplele interviuri realizate de Cristina Grigore pentru „Actualitatea creștină”, revista Arhidiecezei de București, cu cei doi Ierarhi – cel emerit și succesorul său – se încheie cu o serie de zece scurte întrebări, cu scurte răspunsuri, pe care le-am unit în continuare. Iată deci ce răspunsuri au dat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop emerit, și ÎPS Aurel Percă, noul Arhiepiscop de București.

Întrebare: Dacă m-aș întâlni în acest moment cu Papa Francisc i-aș spune…
ÎPS Ioan: … să se gândească în continuare la România, chiar dacă a vizitat-o.
ÎPS Aurel: … recunoștința mea pentru faptul că m-a numit Arhiepiscop de București.
Întrebare: Vladimir Ghika sau Anton Durcovici?
ÎPS Ioan: Vladimir Ghika.
ÎPS Aurel: Amândoi. Pentru că amândoi sunt „bucureșteni”, dar amândoi au avut legături cu Moldova. Vladimir Ghika avea un conac lângă Roman și venea la biserica din Săbăoani și celebra în satul meu, pentru că, fiind conacul într-un sat ortodox, Săbăoani era satul cel mai apropiat cu biserică parohială, și atunci trecea râul Moldova și celebra la noi în biserică
Întrebare: Dacă nu aș fi Episcop aș putea fi…
ÎPS Ioan:… profesor, în continuare.
ÎPS Aurel: … tot Episcop sau cel puțin preot.
Întrebare: Sfânta Fecioară Maria este pentru mine…
ÎPS Ioan:… mama cerească.
ÎPS Aurel: … mama preotului, mama Episcopului.
Întrebare: Cartea tipărită a Liturgiei Orelor sau aplicația iBreviary?
ÎPS Ioan: Aplicația iBreviary.
ÎPS Aurel: Prefer cartea tipărită.
Întrebare: Nu-mi place deloc…
ÎPS Ioan:… să aștept.
ÎPS Aurel: … să stau în mijlocul unor oameni care nu au simțul realității.
Întrebare: În schimb îmi place…
ÎPS Ioan:… să fiu prompt.
ÎPS Aurel: … să fiu apropiat de oameni, prin prisma vocației pe care o am.
Întrebare: Cea mai frumoasă amintire din copilărie este…
ÎPS Ioan:… când eram foarte mic, era iarnă, părinții m-au lăsat acasă, nu m-au luat la biserică, dar eu am ieșit pe poartă și am mers pe buza dealului: m-au impresionat foarte mult zăpada și vârtejurile care se formau, și cum sclipea zăpada în soare.
ÎPS Aurel: … momentul când am fost acceptat ca ministrant. Aveam 11 ani.
Întrebare: Culcat târziu sau trezit devreme?
ÎPS Ioan: Culcat târziu.
ÎPS Aurel: Culcat târziu și trezit relativ devreme.
Întrebare: Ce vă relaxează: o lectură, un film, o piesă de teatru, o plimbare sau altceva?
ÎPS Ioan: Lectura.
ÎPS Aurel: Mă relaxează muzica. Ascult muzică clasică.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 121, Ultimul acces: 2020-09-17 21:29:03