Campania de „Preventie si depistare a cancerului de col uterin”, un real succes - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Campania de „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin”, un real succes

[2020-02-08]
de Iulian Dumitrașcu

Campania de „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin”, desfășurată de Institutul Oncologic „Al. Trestioreanu” București (IOB) în colaborare cu voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, este de un real succes.
Numărul pacientelor testate împotriva cancerului de col uterin și mamar a crescut considerabil în urma colaborării cu voluntarii Paraclisului CMN, a declarat Doctorul Virgiliu Mihail Prunoiu, coordonatorul Programului de Screening al IOB.
Numai în anul 2019 voluntarii s-au implicat în 13 acțiuni în cadrul campaniei de „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin”.
„Voluntarii ne-au ajutat foarte mult la organizare, lumea a început să ne cunoască, astfel încât după aproape doi ani de zile am ajuns la aproape 700 de femei investigate”.
„Datele arată că din 2018 suntem la 38% investigații efectuate în județul Ilfov. Acesta este un procent foarte bun având în vedere că pe țară avem un procent la examenul Babeș Papanicolau de doar 10%. În continuare, primim cereri pentru examinare din Ilfov. Au apărut cerințe și pentru a ieși din județul Ilfov, să mergem în țară cu campania”, a spus doctorul Virgiliu Mihail Prunoiu.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a precizat că această campanie a reușit să ajute foarte multe femei și a fost luată ca și exemplu de alte instituții medicale.
„Este important că am reușit să dăm un exemplu că se poate și să arătam că doar unindu-ne putem limita numărul cazurilor de deces prin depistarea precoce”.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului organizează atât campanii de prevenție și depistare a cancerului, cât și acțiuni care vin în întâmpinarea pacienților de la Spitalul Fundeni, Institutul Oncologic București și de la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”.
Toate acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și sub coordonarea Arhim. Ciprian Grădinaru.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 542, Ultimul acces: 2024-03-25 07:58:57